Tinerii pot primi peste 20.000 de lei dacă se angajează. Stau fără grija cheltuielilor 3 ani

DE Alexandra Lupascu | Actualizat: 27.06.2024 - 15:40
Tinerii pot primi peste 20.000 de lei dacă se angajează. Stau fără grija cheltuielilor 3 ani Foto: Pexels (fotografie cu caracter ilsutrativ)

Persoanele tinere care sunt în căutarea unui loc de muncă trebuie să știe că în această perioadă pot primi bani de la stat pentru acoperirea cheltuielilor de trai și cu chiria.

SHARE

Ministerul Muncii și Solidarității sociale acordă, prin Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, stimulente tinerilor care se angajează. Stimulentele se acordă distinct, în funcție de condiția fiecăruia însă se pot ajunge la sume fabuloase, pe lângă viitorul salariu.

Prima de activare este 1.000 lei pentru angajare mininimum 3 luni pentru tinerii șomeri neindemnizați care își găsesc un loc de muncă.

Prima de inserție este un alt stimulent în valoare de 1.794 de lei pentru absolvenții din evidențele ANOFM care își găsesc un loc de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire.

Tinerii pot primi peste 20.000 de lei dacă se angajează. Stau fără grija cheltuielilor 3 ani

Persoanele care își găsesc un loc de muncă departe de casă pot primi, de asemenea, bani de la stat. Se acordă jumătate din primă la angajare, jumătate după 12 luni.

Prime de mobilitate:

➡de încadrare - maximum 55 lei/zi, timp de 12 luni, pentru tinerii care se încadrează în muncă la o distanță mai mare de 15 km de domiciliu;

➡de instalare -12.500 lei pentru tinerii care își schimbă domiciliul pentru că și-au găsit un loc de muncă la o distanță mai mare de 50 km de dimiciliu;

➡de relocare - 900 lei/lună, timp de 36 luni: pentru acoperirea a 75% din cheltuielile de locuire, dar nu mai mult de 900 de lei, pentru tinerii care își schimbă domiciliul pentru că și-au găsit un loc de muncă la o distanță mai mare de 50 km de dimiciliu;

”Integrarea tinerilor pe piața muncii este un obiectiv major. De aceea avem măsuri concrete de sprijin în acest sens. Ne dorim ca tinerii să se formeze, să muncească și să aducă plus-valoare pentru ei și pentru societate aici, acasă.

Citeşte şi: Elevii care au 12 clase au drept de șomaj fie că au luat Bacul sau nu. Ce acte sunt necesare 

În egală măsură ne dorim să revină în țară cât mai mulți dintre tinerii români plecați la muncă peste hotare. Asigurăm și servicii de consiliere profesională și de profilare, de formare profesională, dar și de evaluare și recunoaștere a competențelor profesionale obținute”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministru al Muncii și Solidarității Sociale.

Ajutor pentru persoanele care își schimbă domiciliul

Prima de instalare se acordă în cuantum diferenţiat, astfel:

a) 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi care se încadrează în muncă într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa;

b) 15.500 lei pentru persoanele prevăzute anterior şi sunt sunt însoţite de membrii familiei în sensul Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, iar în cazul familiei monoparentale, în situaţia în care sunt însoţite de copilul sau copiii aflaţi în întreţinere.

În cazul în care ambii soţi îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare, unul va primi suma prevăzută 12.500 lei, iar celălalt va primi o primă instalare în cuantum de 3.500 lei.

Citeşte şi: Rata șomajului, în creștere cu 6.444 de persoane în luna octombrie în România. Ce e de făcut? 

Prima de instalare se acordă în două tranşe, astfel:

a) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data instalării;

b) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.

Suma este mare însă se acordă doar în anumite condiții: beneficiarul nu revine la vechiul domiciliu sau vechea reşedinţă într-o perioadă de 12 luni de la angajare, iar angajarea este cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te