Fostul general SRI Dumitru Dumbravă rămâne fără titlul de doctor

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 01.03.2019 - 12:38
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Consiliul de Atestare a Diplomelor a decis, la şedinţa de joi din Consiliul General, să propună retragerea titlului de doctor pentru fostul secretar general SRI Dumitru Dumbravă, întrucât s-a cofirmat faptul că şi-a plagiat lucrarea de doctorat.

SHARE

Propunerea CNADCU urmează să ajungă la avizare către o nouă comisie din cadrul instituţiei, care apoi va înainta cererea de retragere a titlului de doctor către Ministerul Educaţiei. La rândul său, Ministerul Educaţiei va emite un ordin de retragere a titlului, potrivit Mediafax.

De altfel, Comisia de Etică a Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" (ANIMV) din subordinea SRI a confirmat, în septembrie 2018, într-un raport, plagiatul în cazul fostului secretar general SRI Dumitru Dumbravă.

Dumitru Dumbravă a devenit cunoscut după ce, într-un interviu din 2015, a folosit expresia "câmp tactic" cu referire la instanţele de judecată.

Fostul secretar general al SRI a fost acuzat că ar fi controlat o reţea de judecători cărora le impunea luarea de hotărâri în anumite procese, dar şi că şi-ar fi construit o reţea similară în rândul ziariştilor. De altfel, Dumitru Dumbravă a fost audiat din această cauză în Comisia parlamentară de control al SRI, membrii acesteia solicitându-i demisia, în noiembrie 2017, din funcţia de secretar general al Serviciului.

Generalul Dumitru Dumbravă, care era secretar general al SRI, şi-a dat demisia şi a înaintat-o directorului SRI, Eduard Hellvig, pe data de 28 august, iar la 1 septembrie a fost trecut în rezervă.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te