Cine a fost singurul domnitor rrom din Țările Române? A domnit doar un pic peste 6 luni, ar s-a dovedit a fi un voievod curajos și priceput în luptă. A devenit mult mai cunoscut, însă, datorită unei drame istorice scrisă de BP Hașdeu.
Cine a fost domnitorul care a făcut ravagii în haremul sultanului? Purta un cercel în ureche, iar de aici i s-a tras porecla cu care a rămas în istorie. dar viața acestui personaj a fost mult mai mult decât atât, chiar dacă a domnit pentru doar doi ani în Țara Românească.
Personajul feminin de mai sus este o actriță care a jucat în „Mihai Viteazul”, fiind considerată una dintre marile frumuseți ale cinematografiei românești din anii '70. Dar, brusc, la doar 38 de ani, s-a „evaporat” din lumea filmelor și puține lucruri s-au mai știut despre ea.
Ce origini aveau marii domnitori români? Unul era armean, altul descedent al Bizanțului. Această diversitate a contribuit la conturarea unei identități românești bogate.
Cum arăta Mihai Viteazul, de fapt? Imaginea „oficială” a marelui voievod este cea cu care ne-am obișnuit din filmul cu Amza Pellea și cea tipărită în toate manualele de istorie. Iar cea din urmă a fost „aleasă” de Nicolae Bălcescu, revoluționarul de la 1848 din Țara Românească.