Keir Starmer, liderul laburist și viitorul prim-ministru al Marii Britanii, este un avocat specializat în drepturile omului care a cerut, la un moment dat, abolirea monarhiei, dar care, câțiva ani mai târziu, a îngenuncheat în fața lui Charles.
Bonusurile pentru stimularea electrificării parcului auto încep să se cam termine. Șoferii de mașini electrice nu vor mai circula gratuit în centrul Londrei, ci vor plăti „Taxa de congestie”, de 15 £/zi, ca și cei cu automobile termice, pe benzină, motorină sau GPL.
Un tablou pictat de maestrul veneţian Tiţian a fost vândut la licitație pentru 17,6 milioane de lire sterline, la Londra. Tabloul a fost găsit într-o pungă de plastic, după ce a fost furat.
E cutremur politic la Londra. Partidul antimigraţie Reform UK al lui Nigel Farage a urcat, în premieră, în fața Partidului Conservator, într-un sondaj realizat în vedere alegerilor legislative din Marea Britanie.
Compania aeriană le va rambursa și contravaloarea biletelor de avion