Candidații au găsit soluția minune pentru toate problemele României: „fondurile europene”

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 02.12.2020 - 19:19

Dacă ați fi avut răbdarea să ascultați promisiunile din campaniile electorale pentru alegeri locale și pentru cele parlamentare, ați fi aflat că românii nu mai trebuie să aibă nici o grijă din 2021. Candidații au găsit soluția pentru toate problemele României. Una singură.

SHARE

Un om are o găleată spartă. Toarnă în găleată, de dimineață, 10 litri de apă, ca să ude pe seară legumele. 10 ore mai târziu constată că apa s-a scurs aiurea în pământ și legumele sunt tot uscate. 

Ce face în continuare omul nostru? În loc să lipească găleata, toarnă încă 20 de litri de apă, spunându-și că de data asta sigur va uda legumele. 10 ore mai târziu, apa nu mai e, iar legumele sunt și mai uscate. 

Cam așa stau lucrurile cu miliardele de euro din fonduri europene care ni s-au promis în campania electorală de la alegerile locale și în cea de la alegerile parlamentare. 

S-a discutat atât de mult despre faptul că România e repetentă la absorbție, s-a vorbit atât de mult despre faptul că Uniunea Europeană ne dă bani gratis dar noi nu știm să-i folosim, că a devenit o modă printre politicienii momentului să promită că așa nu se mai poate, ne punem cu burta pe carte și țara noastră va deveni campioană mondială la atras fonduri de la Bruxelles. 

Nu avem autostrăzi? Facem cu fonduri europene.

Nu avem spitale noi? Facem cu fonduri europene. 

Nu avem școli moderne? Facem cu fonduri europene.

Nu avem apă la țară? Facem cu fonduri europene.

Nu există problemă actuală a României care să nu se rezolve cu o infuzie masivă de bani europeni, ne transmit, practic, majoritatea candidaților din anul 2020. 

Nu avem expertiză să atragem mai multe fonduri europene? O rezolvăm cu fonduri europene.

Avem prea multă birocrație care ne împiedică să atragem fonduri europene? O eliminăm cu fonduri europene.

Corupții preferă bugetul local, că mai ușor de furat, și evită fondurile europene? Nu-i nimic, luptăm împotriva corupției cu fonduri europene.

Prea puțini dintre candidați vorbesc despre lipirea găleții care e România, astfel încât apa - banii gratis de la Bruxelles - să nu mai curgă aiurea în pământ. 

Realitatea e că nu fondurile europene ne-au lipstit în ultimii ani. Din contră, am avut miliarde de euro la dispoziție din 2007, de la intrarea în Uniunea Europeană, până astăzi. Doar că o parte s-au furat, iar o altă parte i-am stricat, ca în alt banc definitoriu pentru națiunea noastră centenară. 

Ionel Arsene de la Neamț s-a lăudat în septembrie că a băgat 21 de milioane de euro în spitalul care a ars în noiembrie, cu tot cu pacienți. 

Să faci o toaletă modernă la o școală nu costă mai mult de 50.000 de euro Hai 100.000 de euro cu șpăgi. O sumă infimă pentru o primărie.

Aveam destul bani și până acum, dar nu avem destulă competență în administrația publică. Și nu avem suficientă cinste în instituțiile care împart banii respectivi.

E bine că vin fonduri europene cu miliardele în România în următorii ani. Dar când lipim găleata aia?

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te