Cum a mărit nejustificat Tudorache tarifele Romprest. Cetățenii au plătit un miliard de lei în plus

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 21.07.2022 - 16:39
Fostul primar DAn Tudorache mai are un dosar la DNA/ Foto: Facebook

Fostul primar al Sectorului 1 din Capitală Daniel Tudorache a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu derularea unui contract de salubrizare, a informat, joi, DNA.

SHARE

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit faţă de Daniel Tudorache şi trei directori executivi, la data faptei, din Primăria Sectorului 1: Bogdan Piţigoi - Direcţia Investiţii, Anca-Dorinela Ludu - Direcţia Management Economic şi Ovidiu Nicolae Fulgeanu - Direcţia Juridică şi Resurse Umane.

Sub urmărire penală a fost pus şi Cosmin-Marius Fodoroiu, care a fost şi el director executiv al Direcţiei Investiţii în cadrul Primăriei Sectorului 1, pentru complicitate la înşelăciune, în formă continuată.

Citește și: EXCLUSIV Buhnici, implicat în afaceri de 15.000.000 lei în ultimii 3 ani. Un milion, rulat în IT

Mai sunt urmăriţi penal un director executiv al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, un director operaţional al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi înşelăciune, în formă continuată, şi un director general adjunct al unei societăţi comerciale pentru înşelăciune, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în cursul anului 2012, s-ar fi procedat, cu încălcarea legii, la ajustarea tarifelor aferente contractului încheiat în anul 2008 de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza Sectorului 1 şi s-ar fi acceptat la plată facturi cu aceste tarife şi ulterior unei decizii executorii a Curţii de Conturi din 2016 care solicitase recuperarea sumelor achitate în plus.

Altfel spus, Daniel Tudorache e acuzat de DNA că în 2012 ar fi acceptat ilegal să plătească facturi nejustificat de mari către Rompres, în ciuda unei decizii executorii a Curții de Conturi care ceruse recuperarea sumelor achitate în plus anterior.

Totodată, anchetatorii arată că, în perioada mai 2017 - 16 septembrie 2019, în contextul demersurilor efectuate de societatea comercială pentru modificarea tarifelor serviciului de salubrizare, Unitatea Administrativă Teritorială Sector 1 ar fi fost indusă în eroare prin prezentarea ca adevărată a "împrejurării mincinoase" reprezentată de cuantumul cheltuielilor pe care se fundamentează solicitările societăţii de modificare a tarifelor.

Citește și: Cinci teorii ale conspirației folosite de Putin pentru a justifica invazia. Unde apare România

„Acest lucru s-ar fi realizat în scopul obţinerii pentru societatea comercială a unui folos patrimonial injust, în condiţiile în care cheltuielile din evidenţa contabilă ce trebuiau luate în calcul în procedura de modificare a tarifelor angajate nu ar fi reflectat realitatea, fiind inferioare celor indicate de societate în fundamentările tarifelor modificate", precizează procurorii.

DNA informează că, prin aceste demersuri, ar fi fost creat un prejudiciu Sectorului 1 Bucureşti în cuantum de 944.575.696 lei concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru societatea respectivă.

Comunicatul integral al DNA:

Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

TUDORACHE DANIEL, la data faptei primar al Sectorului 1 București,
PIȚIGOI BOGDAN, la data faptei director executiv al Direcției Investiții din cadrul Primăriei Sector 1 București,
LUDU DORINELA-ANCA, la data faptei director executiv Direcția Management Economic din cadrul Primăriei Sectorului 1 București,
FULGEANU OVIDIU-NICOLAE, la data faptei director executiv Direcția Juridică și Resurse Umane din cadrul Primăriei Sectorului 1 București,

toți pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

FODOROIU COSMIN-MARIUS, la data faptei director executiv al Direcției Investiții în cadrul Primăriei Sectorului 1 București, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, în formă continuată,

Persoană fizică, la data faptei director executiv al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
Persoană fizică, la data faptelor director operațional al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunilor de:

- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
- înșelăciune, în formă continuată,

Persoană fizică, la data faptei director general adjunct al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și complicitate la aceasta:

- în cursul anului 2012 s-ar fi procedat, cu încălcarea legii, la ajustarea tarifelor aferente contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativă a Sectorului 1 București, încheiat în anul 2008,

- s-ar fi acceptat la plată facturi cu tarifele ajustate în anul 2012 și la un moment ulterior unei decizii executorii a Curții de Conturi care solicitase în 2016 recuperarea sumelor achitate în plus.

În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune și complicitate la aceasta:

În perioada mai 2017-16.09.2019, în contextul demersurilor efectuate de societatea comercială pentru modificarea tarifelor serviciului de salubrizare, care face obiectul contractului de delegare menționat, Unitatea Administrativă Teritorială Sector 1 ar fi fost indusă în eroare prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase reprezentată de cuantumul cheltuielilor pe care se fundamentează solicitările societății de modificare a tarifelor. Acest lucru s-ar fi realizat în scopul obținerii pentru societatea comercială a unui folos patrimonial injust, în condițiile în care cheltuielile din evidența contabilă ce trebuiau luate în calcul în procedura de modificare a tarifelor angajate nu ar fi reflectat realitatea, fiind inferioare celor indicate de societate în fundamentările tarifelor modificate.

Prin aceste demersuri ar fi fost creat un prejudiciu Sectorului 1 București în cuantum de 944.575.696 lei concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea respectivă.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Suspecților menționați li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te