Un fost deputat AUR are dosar penal pentru că oile sale au distrus o cultură de trifoi

DE Alexandra Lupascu | Actualizat: 03.07.2024 - 18:26
Un fost deputat AUR are dosar penal pentru că oile saleu au distrus o cultură de trifoi foto: facebook/Ciprian Ciubuc

Deputatul Ciprian Ciubuc este urmărit penal de Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce a fost acuzat că ar fi distrus cu turma sa de oi pășunea deținută de o altă persoană.

SHARE

Ciubuc a fost ales în Parlament pe listele AUR, dar din 2022 nu mai face parte din acest grup și este deputat neafiliat.

Procurorii afirmă că Ciubuc a distrus o cultură de lucernă și trifoi din satul Gura Văii, comuna Girov, județul Neamț, pe o suprafață de 640 de metri pătrați, care aparținea unui alt proprietar. Prejudiciul estimat de procurori este de 5.000 de lei.

Un fost deputat AUR are dosar penal pentru că oile sale au distrus o cultură de trifoi

„La data de 13 aprilie 2024, în jurul orelor 19.00 – 20.00, timp de aproximativ 30 de minute, în timp ce se afla pe raza satului Gura Văii, com. Girov, jud. Neamț, desfășurând activități de pază a unei turme de ovine, cu intenție și fără drept, inculpatul a distrus cultura de lucernă și trifoi, pe o suprafață de 640 metri, prin acțiunea de introducere a turmei de ovine pe care o deține, pe această suprafață de teren, aflată în proprietatea unei persoane vătămate și în folosința altei persoanei vătămate, provocându-le acestora un prejudiciu în cuantum de 5.000 lei reprezentând lipsa nutrețului specific primei recoltări de primăvară (aproximativ 30 de baloți de lucernă, în greutate de aproximativ 400 kg, fiecare, la un preț al balotului de aproximativ 200 lei)”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

Citește și: George Simion, întrebat de darul de nuntă de 400.000€: „Faceți pe prostul! Am luat brânză și țuică”

Procurorii subliniază că Ciubuc, în calitate de deputat, beneficiază de imunitate parlamentară doar pentru opiniile și voturile sale politice.

„Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziționați, reținuți ori arestați preventiv sau la domiciliu fără încuviințarea Camerei din care fac parte și fără a se proceda la ascultarea lor”, a mai precizat Parchetul.

Citește și: Liderii AUR, George Simion, Claudiu Târziu și Marius Lulea, anchetați pentru coruperea alegătorului

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te