Un medic specialist ATI de la Spitalul Judeţean Braşov afirmă, duminică seară, că ar fi vrut să fie în faţa tinerilor care au dat examenul de admitere la Medicină pentru a le spune ce îi aşteaptă şi care este realitatea din sistem.
Este ziua cea mare pentru sute de absolvenţi de liceu care îşi doresc să devină medici! Tocmai s-a terminat examenul de admitere la Facultăţile de Medicină din întreaga ţară, un concurs care stârneşte mari emoţii în rândul candidaţilor.
Oamenii refuză să facă o injecție, dar merg cu ușurință să facă o operație. Ce știu chirurgii spre deosebire de restul medicilor? Încrederea în chirurgi este în creștere, în timp ce scade în privința celorlalți medici.
Ce sunt „bolile căldurii” care pot să apară din cauza caniculei? Vara lui 2024 a adus temperaturi record în întreaga țară, împreună cu avertismentele medicilor cu privire la afecțiunile cauzate de căldură. Care sunt simptomele acestora?
Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” (UMFCD) din Bucureşti anunţă că 4.204 candidaţi s-au înscris pentru examenul de admitere care va avea loc sâmbătă, acesta fiind un nou record.