Guvernul francez a decis sâmbătă prelungirea cu două luni, până la 24 iulie, a stării de urgenţă sanitară în vigoare împotriva epidemiei de Covid-19, a anunţat ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, potrivit AFP.
Săptămâna aceasta, ministrul Turismului a anunţat că autorităţile de la Atena vor să introducă "un paşaport de sănătate", care va servi ca dovadă că o persoană nu este infectată cu COVID-19.
Primul strat de zăpadă din luna iulie a fost înregistrat în noaptea de marţi spre miercuri din cauza temperaturilor scăzute pe Vârful Pietrosu Rodnei, judeţul Maramureş, la o altitudine de peste 2.300 de metri.
Artistul britanic, Ed Sheeran, va susține primul său concert în România, pe Arena Națională din București, pe 3 iulie 2019. Anunțul a fost postat pe pagina oficială a cântărețului.