Guvernul a suplimentat bugetului Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu suma de 300 milioane lei.
Maia Sandu a pledat la Bruxelles pentru fonduri alocate în viitorul buget al UE și a susținut că „Republica Moldova şi Ucraina au nevoie de un Plan Marshall”.
Parchetul European (EPPO), biroul din Cluj-Napoca, efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Brăila, în cadrul unei anchete privind o fraudă de peste o jumătate de milion de euro cu fonduri pentru agricultură, produsă de un funcţionar şi familia sa.
Adrian Câciu a declarat că Bucureştiul nu a accesat 2,5 miliarde de euro fonduri europene pe care le putea folosi, el spunând că administraţia Capitalei a accesat doar un miliard din cele 3,5 pe care le avea la dispoziţie.
România are șansa de a face investiții în școli, spitale și drumuri cu bani de la Uniunea Europeană.