Ligia Deca a declarat că România şi Republica Moldova vor găzdui începând cu iulie 2024 Secretariatul Grupului de monitorizare a Procesului Bologna.
Nici o facultate din România, în „Topul celor mai tinere universități din lume”. Ungaria are 4. Clasamentul Young University Rankings 2024 nu dă nici o universitate din România. Clasamentul vizează universitățile înființate după 1974. În România e vorba de faultărțile private.
Cursurile unui colegiu din Iași, suspendate! Muncitorii care săpau în curtea instituției au dat peste un depozit de muniție din Al Doilea Război Mondial.
În proiectul Hotărârii de Guvern privind trecerea Spitalului CF 2 de la Ministerul Transporturilor la Ministerul Educației, sunt trecute câteva prevederi care arată care ar fi miza reală a acestei preluări.
Pregătiri pe ultima sută de metri pentru elevii de clasa a VIII-a, care vor susține Evaluarea Națională 2024 în luna iunie.