Unele plăți cash vor fi interzise. Despre ce sume este vorba și de când va fi valabil?

DE Florentina Enache | Actualizat: 20.06.2024 - 10:03
Unele plăți cash vor fi interzise. Despre ce sume este vorba și de când va fi valabil? - Foto: arhivă (Imagine cu rol ilustrativ)

Plățile în numerar, de peste 10.000 de euro, vor fi interzise. Pentru plățile cash de peste 3.000 de euro, identificarea clientului va deveni obligatorie.

SHARE

De pe 10 iulie 2027, conform Regulamentului european 1.624/2024, apărut în Jurnalul Oficial UE, plățile în numerar, de peste 10.000 de euro, vor fi interzise în toate țările membre UE.

Este vorba despre plățile către comercianții de bunuri sau prestatorii de servicii, ori între aceștia.

Unele plăți cash vor fi interzise. Despre ce sume este vorba și de când va fi valabil?

Mai mult decât atât, în cazul plăților numerar de peste 3.000 de euro, verificarea identității clientului va fi obligatorie.

Citește și: Ce credit ipotecar îți poți lua cu 5.000 lei salariu? Abia îți ajunge de o garsonieră

Scopul acestei legi este reducerea riscurilor de spălare a banilor, iar regula va fi valabilă și dacă o tranzacție cash de peste 10.000 de euro este efectuată printr-o singură plată sau prin mai multe plăți.

„Persoanele care comercializează bunuri sau prestează servicii pot accepta sau efectua o plată în numerar numai până la concurența sumei de 10 000 EUR sau echivalentul în moneda națională sau în valută, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care par a avea o legătură între ele”, prevede actul normativ.

Statele membre UE pot adopta și limite inferioare celei de 10.000 de euro, pentru plățile cash, după consultarea cu Banca Centrală Europeană. 

Dacă există deja legi care prevăd limite inferioare celei de 10.000 de euro la nivel național la tranzacții numerar, acestea se vor aplica în continuare.

Citește și: Prețuri incredibile, pentru renovarea unui apartament. „Ați pus foiță de aur pe pereți?”

Această limită pentru tranzacțiile în numerar nu se va aplica plăților între persoanele fizice, dacă acestea nu acționează în exercițiul profesiei, și nici plăților sau depozitelor făcute la bănci, scrie avocatnet.ro

Pentru tranzacțiile în numerar de cel puțin 3.000 de euro, autoritățile europene au stabilit că va fi necesară identificarea clientului.

„Prin derogare (...), entitățile obligate aplică cel puțin măsurile de precauție privind clientela [privind identificarea clientului și verificarea identității clientului] atunci când efectuează o tranzacție ocazională în numerar în valoare de cel puțin 3 000 EUR sau echivalentul în monedă națională, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin tranzacții legate între ele”, scrie în regulament.

Citește și: Dacă ai această monedă în casă te poți îmbogăți. Câți bani sunt dispuși să ofere colecționarii pe ea

Fiecare stat UE va trebui să decidă sancțiuni pentru persoanele fizice sau societățile care nu respectă această lege.

În România, Legea 129/2019 spune că tranzacțiile în numerar de la 10.000 de euro în sus trebuie raportate autorităților din domeniul prevenirii spălării banilor.

„Introducerea unei limite la nivelul Uniunii pentru plățile mari în numerar atenuează riscurile asociate utilizării unor astfel de plăți. Cu toate acestea, entitățile obligate care efectuează tranzacții în numerar sub limita respectivă rămân vulnerabile la riscurile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului, deoarece oferă un punct de intrare în sistemul financiar al Uniunii. Prin urmare, este necesar să se impună aplicarea unor măsuri de precauție privind clientela pentru atenuarea riscurilor de utilizare abuzivă a numerarului. Pentru a se asigura că măsurile sunt proporționale cu riscurile prezentate de tranzacțiile cu o valoare mai mică de 10 000 EUR, aceste măsuri ar trebui să se limiteze la identificarea și verificarea clientului și a beneficiarului real atunci când efectuează tranzacții ocazionale în numerar în valoare de cel puțin 3 000 EUR. Respectiva limitare nu scutește entitatea obligată de aplicarea tuturor măsurilor de precauție privind clientela ori de câte ori există o suspiciune de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului și nici de raportarea tranzacțiilor suspecte către FIU [...]

Citește și: O nouă categorie de pensionari nu vor mai plăti impozit pe pensie după recalculare. Anunț OFICIAL

Utilizarea plăților mari în numerar este extrem de vulnerabilă la fenomenul spălării banilor și al finanțării terorismului și respectiva vulnerabilitate nu a fost suficient atenuată de cerința ca persoanele care comercializează bunuri să fie [supuse] normelor de combatere a spălării banilor atunci când efectuează sau primesc plăți în numerar în valoare de 10 000 EUR sau mai mult. În același timp, diferențele de abordare dintre statele membre au subminat condițiile de concurență echitabile de pe piața internă în detrimentul întreprinderilor situate în statele membre cu controale mai stricte. Prin urmare, este necesar să se introducă o limită la nivelul Uniunii pentru plățile mari în numerar în valoare de 10 000 EUR. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a adopta praguri mai mici și dispoziții suplimentare mai stricte, în măsura în care urmăresc obiective legitime de interes public”, conform Regulamentului european.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te