Un nou maxim istoric. ROBOR-ul a urcat la 6,93% pe an. Tot mai mulți români trec la IRCC

DE Daniel Toșa | 12.07.2022 - 12:07
Un nou maxim istoric. ROBOR-ul a urcat la 6,93% pe an. Tot mai mulți români trec la IRCC/FOTO: Pixabay

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marţi la 6,93% pe an, de la 6,87% pe an luni, un nivel mai mare fiind înregistrat pe 28 iulie 2010, respectiv 7,07%, conform informaţiilor publicate de BNR.

SHARE

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7,12%, de la 7,06% anterior, iar ROBOR la 12 luni a urcat la 7,28%, de la 7,24% în ziua precedentă.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 2,65% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul I 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,86%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Citește și: VIDEO Forțele ucrainene au distrus un mare depozit rusesc de muniție din Herson. Rusii confirmă

Ce este IRCC

IRCC, abreviere de la Indicele de Referință pentru Creditele acordate Consumatorilor este stabilit de Guvernul României și reprezentă o soluție pentru indicele ROBOR care crește de la o lună la alta și care influențează creditele cu dobânzi variabile.

Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 19 din 29 martie 2019, în cazul persoanelor care au credite cu dobândă variabilă în RON, indicele ROBOR s-a înlocuit cu un nou indice și anume IRCC.

Cum se calculează IRCC

Modul de calcul al indicelui IRCC se poate calcula zilnic sau trimestrial.

Valoarea indicelui zilnic se calculează ca medie ponderată a ratelor dobânzilor la depozite, cu volumul tranzacțiilor de pe piața monetară interbancară, din cursul zilei lucrătoare precedente.

Citește și: 4.000 lei lunar, pensie militară pentru deputatul Francisc Tobă, acuzat de represiune la Revoluție

Potrivit OUG nr. 19/2019, IRCC trimestrial se calculează ca media aritmetică a ratelor de dobândă zilnice atribuite tranzacțiilor interbancare din trimestrul anterior.

Pornind de la acest indice, dobânda creditelor variabile în lei se compune din IRCC, la care instituția financiară poate adăuga o marjă fixă, valabilă pe toată perioada contractuală.

Previziuni IRCC 2022

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 2,65% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul I 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,86%.

În ultimul timp, din cauza creșterii accelerate a indicelui ROBOR oamenii sunt îngrijorați că valoarea ratelor este tot mai mare.

Pentru a stopa într-un fel această situație, tot mai muți oameni cer băncilor să calculeze dobânzile în funcție de IRCC.

Oamenii aleg această alternativă, deoarece, IRCC se calculează ca medie ponderată a tranzacțiilor, ceea ce determină o creștere mult mai lentă a valorii acestuia.

Specialiştii spun însă că şi în cazul IRCC ratele vor creşte, faţă de nivelul de acum, dar într-un ritm mai redus. Trecerea la IRCC ar fi, așadar, o soluție de avarie, pentru cel puțin șase luni. Chiar dacă va crește, nu va egala valoarea Robor, care va crește la rândul său, în continuare.

Experții estimează că acesta ar putea ajunge la 8% până la sfârșitul anului.

IRCC vs. ROBOR

Diferenţa între ROBOR şi dobânda la tranzacţiile interbancare, pe baza cărora se calculează indicele IRCC constă în faptul că ROBOR se calculează ca medie aritmetică a dobânzilor afişate de bănci pe când IRCC se calculează ca medie ponderată a tranzacţiilor.

Este o idee bună să trec la IRCC?

Conform OUG 19/2019, clienții pot să ceară înlocuirea indicelui ROBOR cu IRCC.

Pentru a nu ajunge în situația în care nu mai pot achita rata, oamenii au două posibilități:

• Schimbarea ROBOR cu IRCC;

• Refinanțare credit existent, cu dobândă variabilă raportată la ROBOR, în credit cu dobândă fixă;

Cum se face schimbarea de la ROBOR la IRCC

Schimbarea ROBOR cu IRCC se poate face printr-o cerere trimisă de debitor către banca la care și-a făcut creditul.

Oamenii trebuie să știe, că deși au dreptul de a alege una din cele două variante, unele bănci refuză să schimbe dobânda, din variabila pe ROBOR, în variabila pe IRCC.

În cazul în care banca aceeptă schimbarea dobânzii se semnează un act adițional care se atașează la contractul de credit. Prin urmare, dobânda variabilă va fi formată din marja fixă a băncii + IRCC (calculat la fiecare 3 luni).

Astfel, rata actuală a clientului poate să scadă destul de mult, însă doar temporar deoarece și IRCC este în plină creștere.

În momentul de față, 270.000 de români au credite ipotecare în lei, dependente de ROBOR.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te