Recunoașteți personajul? Era mama lui Nică, în „Amintiri din copilărie”. Fiica ei, o actriță celebră

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 05.07.2024 - 08:19
A fost mama lui Nică în „Amintiri din copilărie” - Foto: colaj alternative-cinema.com

Personajul din imagine era mama lui Nică, în filmul „Amintiri din copilărie”. Pe de altă parte, în viața reală, ea chiar a fost mama unei celebre și superbe actrițe românce.

SHARE

Personajul de astăzi a fost mama lui „„Nică a lui Ștefan a Petrei”, în neuitatul film „Amintiri din copilărie”, dar, în viața reală de astă dată, și a unei celebre și superbe actrițe românce.

Recunoașteți personajul? Era mama lui Nică, în „Amintiri din copilărie”. Fiica ei, o actriță celebră

Probabil că milioane de români au urmărit - și nu doar o dată - fainosul film din 1965 realizat după opera lu Ion Creangă, „Amintiri din copilărie”, în regia Elisabetei Bostan.

Iar atunci când ne gândim la actorii care au intepretat rolurile principale știm, de xemplu, că marele Ștefan Ciubotărașu l-a întruchipat pe Creangă la maturitate, că Emanoil Petruț a fost tatăl năzdrăvanului viitor mare povestitor și că Ion Bocancea i-a dat viață într-un mod irepetabil, copilului Creangă, adică lui „Nică a lui Ștefan a Petrei”, despre care Newsweek a scris pe larg AICI.

Și, cu toate că îi recunoaștem chipul, pentru că apare în multe scene ale neuitatei pelicule, puțini pot spune, probabil, care este numele actriței care o întruchipează pe Smaranda Creangă, mama lui Nică.

Aceasta era, de fapt, una dintre marile artiste ale anilor '50 - '60, numele ei fiind Corina Constantinescu.

Citește și: Recunoașteți personajul? Marele actor care trebuia să fie cizmar. A murit așteptând mașina

S-a născut în 1919, la Năsporeni-Lăpuşna, și a urmat cursurie Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din București, promoția 1938, la clasa profesoarei Maria Filotti, iind colegă de generație cu Raluca Zamfirescu, Irina Răchițeanu și Eugenia Bădulescu.

A fost una dintre marile frumuseţi şi unul dintre marile talente, teatrul şi filmul românesc datorîndu-i multe reuşite.

Corina Constantinescu, în rolul Smarandei Creangă, mama din film a marelui povestitor - Foto: captură YouTube

Corina Constantinescu a jucat pe scena Teatrului Mic şi a fost bună prietenă cu Petre Ţuţea, Liviu Ciulei, Clody Berthola, Jenny Acterian. Era, de asemenea, sora violonistului Mihai Constantinescu şi cumnata pictorului Paul Gherasim.

Citește și: Cum a fost ales copilul care l-a jucat pe Nică în „Amintiri din copilărie”? A fost singurul lui film

De Corina Constantinescu, scria şi mrele critic literar George Călinescu, într-una dintre “Cronicile Optimistului”, după ce a văzut-o în piesa „Nora” de Ibsen, la Teatrul Mic, pe atunci Nottara , iar Tudor Arghezi i-a sărutat mâinile emoţionat după ce-a văzut-o în același spectacol, acela fiind rolul care i-a adus cele mai mari satisfacţii şi recunoaştere, potrivit jurnalul.ro.

Corina Constantinescu a fost, însă, și mama cunoscutei și superbei actrițe Ioana Pavelescu, fiind căsătorită cu medicul Mihai Pavelescu.

Ioana Pavelescu spunea despre aceasta că a fost un om nobil și îndurător care, datorită prea marei ei purități și verticalități umane, nu s-a putut integra în „lumea nouă” a comunismului, lucru ce i-a adus numai necazuri și dezamăgiri.

De altfel, marea lovitură primită din partea reginului a fost scoaterea ei prematură la pensie, la doar 50 de ani, la o vârstă la care mulți actori abia încep să-și atingă adevărata maturitate artistică, având încă multe de demonstrat. Iar acest lucru a durut-o până în ultima zi a vieții ei.

„Nu a conceput niciodată să facă un compromis moral în favoarea carierei. Loviturile au culminat cu scoaterea ei la pensie la numai 50 de ani, vîrsta la care un actor este în plină maturitate şi dezvoltare artistică”, mai spunea Ioana, fiica artistei, conform sursei citate.

Cariera Corinei Constantinescu a fost una bogată și în cinematografie, mai ales că în lumea marelui ecran a putut să mai apară și după pensionarea forțată din teatru.

Citește și: Actrița Ioana Pavelescu despre relația cu Amza Pellea: „Sunt revoltată”. Care e adevărul, de fapt?

Debutul și l-a făcut cu filmul „Nepoții gornistului” (1953), urmat de „Răsare soarele” (1954), „Pe răspunderea mea” (1956), „Puștiul” (1962), „Străinul” (1964) și „Comoara din Vadul Vechi” (1964).

În 1965 a văzut lumina marilor ecrane această bijuterie realizată de Elisabeta Bostan, „Amintiri din copilărie”, rolul mamei lui Nică fiind cel ce na aduce în memorie cel mai bine -dar și cel mai des, pelicula având numeroase redifuzări și astăzi, la tv - chipul și jocul Corinei Constantinescu.

Superba actriță Ioana Pavelescu este fiica marii artiste Corina Constantinescu - Foto: Facebook/Cineclic

Ulterior, filmografia ei a mai adunat roluri în alte pelicule importante, dintre care se desprinde „Tănase Scatiu”, din 1976, în care a interpretat rolul Sofiei, soția bătrânului boier Dinu Murguleț, jucat de marele actor Vasile Nițulescu, căruia un Victor Rebengiuc de zile mari, intrat „în pielea” lui Tănase Sotirescu zis Scatiu vrea să-i ia și fiica, dar și toată averea. 

Despre ea, tot Ioana Pavelescu dezvăluia că a iubit oamenii, cărțile și poezia, având o bibliotecă de peste 3.000 de volume, iar orice discuție cu prietenii încheindu-se cu un poem de Eminescu, ale cărui versuri actrița le recita inegalabil.

„A iubit oamenii. Avea aristocraţia sufletelor nobile şi alese. Trăia cu idealuri înconjurată de cărţi şi minţi luminate. Având o mare pasiune pentru cărţi, şi-a făcut o bibliotecă de peste 3.000 de cărţi, de care era foarte mândră şi pe care le preţuia ca pe lucrul cel mai de preţ din casă. (...)

A iubit poezia. Aproape fiecare discuţie pe care o avea cu prietenii se termina cu câte o poezie de Eminescu, ale cărui poeme le ştia pe de rost. Luceafărul, Scrisorile... Ştia zeci de poezii. Şi niciodată nu am auzit POEZIA rostită atât de bine.”, mai spunea actriţa Ioana Pavelescu dspre mama sa.

Citește și: Recunoașteți personajul? Actorul care i-a dat voce lui Mihai Viteazul. S-a stins de dorul soției

Ultima apariție într-o producție artistică a Corinei Constantinescu a fost, cumva surprinzător, în serialul tv,  Daria, iubirea mea (2006).

Marea artistă a plecat la cele veșnice pe 26 august 2008, la vârsta de 88 de ani. Dar talentul și chipul ei ne vor însoți atâta vreme cât va dura și opera lui Ion Creangă, putându-le oricând admira în filmul „Amintiri din copilărie”. Eventual, dintr-o cameră mirosind a parfum de liliac și trandafiri, florile ei preferate. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te