„Piedone” a fost campionul Italiei la înot. De ce și-a ales actorul numele de Bud Spencer?

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 25.06.2024 - 14:11
„Piedone” a fost campionul Italiei la înot - Foto: Facebook/Attila Felber

„Piedone” a fost campionul Italiei la înot. Firește, este vorba de celebru actor italian - și nu de altcineva - extrem de popular în România anilor '70 - '80 prin filmele în care îi dădea viață năbădăiosului comisar de poliție care-și rezolva conflictele doar cu pumnii.

SHARE

„Piedone” a fost campionul Italiei la înot. Unul dintre cei mai iubiți actori din România anilor '70 - '80 a fost actorul italian Bud Spencer, interpretul neuitatuui comisar de poliție, dar și al altor personaje, care-și rezolva conflictele doar cu pumnii săi de uriaș. De la moartea sa, pe 27 iunie se împlinesc 8 ani.

„Piedone” a fost campionul Italiei la înot. De ce și-a ales actorul numele de Bud Spencer?

Numele de Carlo Pedersoli probabil că nu inspiră mai nimic aproape nimănui. Dar atunci când pronunțăm Bud Spencer, dintr-o dată știm prea bine despre cine e vorba.

Și asta pentru că acel Carlo și-a ales drept nume de artist pe Bud Spencer, care a devenit una dintre cele mai cunoscute figuri ale cinematografiei italiene, dar și unul dintre cei mai iubiți actori străini în România anilor '70 - '80.

În acea perioadă, personajul interpretat de el, comisarul de poliție Piedone - da, cel de la care s-a inspirat, preluându-l chiar în numele oficial, un controversat fost primar al sectoarelor 4 și 5 - era unul dintre motivele pentru care românii se înghesuiau în cinematografe.

Era iubit la fel ca alte personaje din filme ori seriale tv faimoase în epocă, de la „Sandokan”, „Mannix” și „Columbo”, până la „Linia maritimă Onedin” sau neuitatul „Dallas”.

Citește și: Cine a fost „Columbo”, cel mai iubit detectiv de români? L-ar fi salvat pe Ceaușescu de o revoltă

Lista filmelor în care Bud Spencer i-a dat viață comisarului Piedone este lungă, dar, de dragul nostalgiei, vom aminti câteva: „Piedone, comisarul fără armă” (1973), „Comisarul Piedone la Hong-Kong” (1975),  „Piedone africanul” (1978) sau „Piedone în Egipt” (1979).

În paralel, Spencer juca și în alte producții, în care lepăda identitatea comisarului Piedone, dar rezolva problemele în aceeași manieră - cu pumnii săi grei.

Printre acestea merită să enumerăm succese precum: „I se spunea Buldozerul” (1978), „Un șerif extraterestru” (1979), „Toate mi se întâmplă numai mie” (1980), „Banana Joe” (1982) ori serialul tv „Un detectiv cu greutate” (1991), conform cinemagia.ro.

De asemenea, separat de acestea, Bud Spencer a făcut un cuplu cu mare priză la public alături de un alt actor italian, Terence Hill (tot un pseudonim artistic), cu care a apărut în multe filme aparținând genului „western-spaghetti”, o variantă italiană a celebrelor westernuri americane.

Dar, ineditul celor în care apăreau cei doi protagoniști a fost dat de faptul că toate conflictele se rezolvau cu pumni bine plasați în capul dușmanilor și nu cu focuri de armă.

Carlo Pedersoli, viitorul Bud Spencer, în 1950, în postura de campion al Italiei la înot - Foto: Arhiva

Bud Spencer și Terence Hill au apărut prima oară împreună în „Aur și circ”, (1969), apoi în marile succese „Mi se spune Trinity” (1970) și „Tot Trinity mi se spune” (1971), precum și în „Dați totul, băieți!” (1972),

Filmele au ajuns și în România, printre cele mai iubite de public numărându-se: „Atenție, nu ne supărați” (1974), „Doi superpolițiști” (1976), „Par și impar” (1978) „Prietenul la nevoie se cunoaște” (1981), „Contra cronometru” (1983), „Substituire cu bucluc” (1984) sau „Băieți buni, băieți răi” (1985). 

Dar să revenim la actorul Carlo Pedersoli alias Bud Spencer. S-a născut pe 31 octombrie 1929 la Napoli și a avut o adolescență și tinerețe dominată de sporturi, ajungând la cele mai bune performanțe în înot. 

Familia se mută în Roma - un oraș mult mai sigur, dată fiind prezența Vaticanului și a Papei acolo - în timpul celui de-A Doilea Război Mondial, unde tănârul Carlo absolvă liceul, iar echipa de rugby a școlii sale devine campioană națională.

Citește și: Raj Kapoor, „Charlie Chaplin” al cinematografiei indiene, s-a căsătorit cu propria mătușă

La 15 ani devine deja o vedetă sportivă națională și ca înotător, ce își înving toți adversarii deja seniori, la campionatele naționale ale Italiei. După aceea, intră la Universitatea din Roma unde vrea să studieze... chimia.

Dar, imdiat după război, familia se mută din nou, de data aceasta, însă, la mare distanță, tocmai în Brazilia.

„Învăț portugheza și lucrez, printre altele, ca muncitor la linia de asamblare în Rio de Janeiro. Este o perioadă fericită care mă conectează și la muzica braziliană, preferata mea.

În 1948 mă întorc în Italia, îmi abandonez studiile de chimie și încep în schimb să studiez dreptul. Se presupune că asta îmi oferă mai mult timp pentru antrenament și înot. În această perioadă mă angajez, de asemenea, în câteva provocări de box, ca greutate mare, câștigând toate luptele”, povestea chiar Bud Spencer pe pagina sa oficială budspencerofficial.com.

Revine la înot, unde cei 1,94 metri înălțime îl avantajează și,devine multiplu campion al Italiei la 100 m liber, fiind și primul italian care înoată această distanță sub un minut. Mai mult, participă și la patru Olimpiade Dar iată ce spune chiar el.

Bud Spencer și partenerul său de filme, Terence Hill, doi italieni cu nume americane de artiști - Foto: Facebook/Balázs Daróczi 

„Am stabilit rapid recorduri importante în înot. În 1949 sunt campion italian la stilul liber, iar în 1950 sunt primul italian care înoată 100 m liber în mai puțin de un minut (59:50 secunde la 19 septembrie 1950).

La sfârșitul carierei mele de înotător, în 1957, sunt de șapte ori campion al Italiei (plus de trei ori ca junior) și obțin, de asemenea, alte patru titluri naționale în competițiile de ștafetă.

În plus, fac parte din echipa națională italiană de polo pe apă, care a fost medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Londra din 1948 și la Jocurile Olimpice de la Roma din 1960”, dezvăluia „Piedone” în aceeași prezentare făcută pe site-ul oficial citat.

În 1952 și 1956 paticipă la Olimpiade, dar ca înotător, fără să reușescă să ajungă în finalele probelor în care a concurat.

Citește și: Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan”. Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul

Fizicul și carisma sa îi aduc și primele propuneri din lumea filmului, încă din 1949, dar nu e convins că acela ar fi drumul de urmat. Mai mult în 1957 decide să pună punct carierei sportive și pleacă în Venezuela, unde a lucrat ca maistru la construcția faimoasei autostrăzi Pan-American.

Ulterior, lucrează pentru Alfa Romeo în Caracas, capitala Venezuelei și, în cele din urmă, se întoarce la Roma în 1959.

În același an primește și un alt rol, în filmul „Hannibal”, în care joacă rolul unui lider de trib. În același film avea să apară și Terence Hill, partenerul său de mai târziu, dar cei doi nu ajung să se cunoască pe platoul de filmare. 

Bud Spencer, încă sceptic în privința carierei de actor, intră în industria muzicală, angajându-se la casa de discuri RCA, pentru are copune, între 1960 - 1964, cântece populare și pop napolitane.

Veșnic dorind mai mult, rupe contractul, pentru a-și înfijnșa propria companie care producea în principal documentare și reclame pentru televiziunea italiană.

Între timp, în 1960, se căsătorice cu Maria Amato, fiica unui producător foarte influent, iar în 1961 se naște fiul celor doi, Giuseppe, urmat, la un an de o fiică, Cristina.

Dar totul se schimbă în 1967, când regizorul Giuseppe Colizzi, o cunoștință de-ale soției sale, îi oferă rolul principal în spaghetti western-ul „Dio perdona... io no!” („Dumnezeu iartă... eu nu!”) pentru care căuta un adevărat uriaș. 

Iar Carlo, ce era pe cale să devină Bud, se potrivea perfect cerințelor, având la aca dată, nu mai puțin de 260 de kilograme, la o înălțime de 1,94 metri. Iar aici intervine schimbarea de look, dar și de nume.

Neîncrezător, în continuare, în destinul său ca actor, Carlo nu voia să-și ruineze reputația cu un film „ușurel”. El însuși explică și cum a ajuns să-și aleagă numele de Bud Spencer.

„ Deoarece nu vreau să-mi pun reputația în pericol din cauza unui „film amuzant cu cowboy”, îmi las barba să crească, astfel încât prietenii mei să nu mă recunoască.

Mi se pare util că mi se cere să folosesc un nume american pentru film, deoarece numele americane sunt mai bune pentru marketing în acest moment.

Ca nume nou, aleg o combinație între marca mea preferată de bere Budweiser și actorul Spencer Tracy”, mai dezvăluia actorul.

Abia acum se petrece și întâlnirea cu Terence Hill, care era, de fapt, actorul Mario Girotti, nevoit să-și găsească și el un nume de scenă cu rezonanțe americane, pentru acel film.

Citește și: Ce crede Al Bano despre fiica sa dispărută acum 30 de ani? „Am simțit o pace profundă”

Bud Spencer a murit la 86 de ani, pe 27 iunie 2016 - Foto: Facebook/Attila Felber

„Publicului îi place noul duo Bud Spencer și Terence Hill, iar filmul este un mare succes. Prin urmare, este logic ca Terence și cu mine să fim angajați din nou de Colizzi pentru două secvențe: "I quattro dell'Ave Maria (Ace High)" și "La collina degli stivali (Boot Hill)". Ambele filme ajung la un public internațional larg.

În afară de cele trei westernuri cu Terence Hill, în această perioadă apar și în câteva filme fără noul meu companion, de exemplu "Al di là della legge (Dincolo de lege)" și "Un esercito di 5 uomini (Armata de 5 oameni)".

Dar descoperirea cu adevărat importantă are loc din nou cu partenerul meu Terence Hill. În 1970, renumitul cameraman Enzo Barboni reușește să găsească un producător pentru debutul său regizoral.

El își schimbă numele în E.B. Clucher și ne angajează pe Terence și pe mine. Ideea sa inovatoare este de a include un stil umoristic deosebit și gaguri originale în westernurile spaghetti.

Nu vorbesc bine engleza, nu sunt un bun călăreț și chiar nu cred că îmi voi continua cariera de actor deoarece perioada de succes a filmelor italo-occidentale scade rapid la sfârșitul anilor '60 și, prin urmare, nu mă aștept la următoarele oferte de muncă.

Dar m-am înșelat. Publicul mă place foarte mult, mai ales atunci când sunt împreună cu Terence Hill și filmul este un succes. Așadar, este logic să fim angajați din nou de Colizzi pentru două continuări: "I quattro dell`Ave Maria (Ace High)" și "La collina degli stivali (Boot Hill)", care sunt, de asemenea, de mare succes.

1970 marchează anul blockbuster-ului mondial "Lo chiamavano Trinità... (Ei îmi spun Trinity)", regizat de Enzo Barboni (E.B. Clucher), regizor și autor debutant, urmat doi ani mai târziu de continuarea și mai de succes "Continuavano a chiamarlo Trinità (Ei încă îmi spun Trinity)"”, mai devăluia Bud Spencer în autobiografia sa.

În 1972, pe lângă succesul profesional, i se naște și a doua fiică, Diamante, așa că fericirea personală atinge cote maxime. 

Din acel moment, totul devine istorie, inclusiv a filmului. Bud Spencer ajunge să fie „Piedone”, pe cont propriu, fără a-l avea pe Terence Hill alături, dar face în continuare pelicule de succes și cu acesta.

Pasionat de zbor, în 1984 fondează compania aviatică „Mistral Air”, care devine una dintre cele mai importante companii de transport din Italia, pe care apoi o vinde pentru a prelua o fabrică de haine pentru copii.

Spirit neobosit, curios și creativ, Bud Spencer deține și 12 brevete de invenție, printre care un baston cu masă și scaun încorporate, un mouse electric de jucărie și o periuță de dinți de unică folosință cu pastă de dinți integrată.

Citește și: Adevăratul Piedone lovea ca nimeni altul. Ultimul cuvânt pentru familie și Terence Hill: „Mulțumesc”

Se implică și în politică, astfel că, în 2005 participă la alegerile locale din Lazio, pe lista partidului „Forza Italia”, înființat și condus de Silvio Berlusconi, alegeri pe care însă le pierde.

Bud Spencer a murit la vârsta de 86 de ani, pe 27 iunie 2016 la Roma. Fiul lui Spencer, Giuseppe Pedersoli, a declarat că tatăl său „a murit fără dureri, în prezența familiei sale, iar ultimul său cuvânt a fost „grazie” (muțumesc””.

Actorul a fost înmormântat în cimitirul Campo Verano din Roma, dar Piedone își va continua aventura prin lume, prin peliculele marelui ecran, încă multă vreme de acum încoloi.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te