IAȘI Cosette Chichirău: Nu vom fi niciodată complicii lui Mihai Chirica

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 30.09.2020 - 23:03
Cosette Chichirău. Sursa foto: Facebook

Deputatul Cosette Chichirău (USR-PLUS), care a pierdut Primăria Iași în fața lui Mihai Chirica (PNL), a scris, miercuri seară, că USR-PLUS Iași nu va face alianțe în plenul local cu Mihai Chirica

SHARE

„Răspunsul meu, în cazul în care nu s-a înţeles, este foarte clar: USR PLUS votează orice proiect bun pentru ieşeni, indiferent de la cine vine. Nu avem nevoie de alianţe, acorduri şi înţelegeri de culise ca să votăm proiectele bune. Dar nu vom fi niciodată complicii lui Mihai Chirica! Nu vom fi nici maşinăria lui de vot şi nici marionetele mafiei imobiliare din Iaşi”, a scris Chichirău, pe pagina sa de Facebook.

Reacţia sa vine după ce liderii PNL Iaşi, Costel Alexe şi Mihai Chirica, câştigătorii alegerilor la Primăria Iaşi şi Consiliul Judeţean, au invitat la negocieri Alianţa USR PLUS şi PMP pentru crearea de majorităţi în Consiliul Judeţean şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi.

În replică, Chirica a scris, la rândul său, pe Facebook, că nu a făcut „nimic” pentru ieșeni și „nimic” pentru români: „Mai mult, ați votat și încă mai susțineți că Moldovei nu-i trebuie autostradă, infrastructură, nu-i trebuie dezvoltare. Trebuie să murim în sărăcie pe mâna unor parlamentari incompetenți”.

Acesta a amenințat-o pe Chichirău că o va da în judecată: „Dar, dacă tot veni vorba despre averea mea, vreau să vă comunic că tot ceea ce dețin este în declarația mea de avere. Că mințiți în continuare despre <vilele> mele, care nu există, otrăvită fiind de un neînsemnat jurnalist căruia nu i-am dat ce mi-a cerut. Și apropo, dacă tot ați afirmat acestea, o să vă cer în instanță să-mi arătați unde este adevărul. Am suportat mizeriile dumneavoastră pentru că nu e corect să lovești într-o doamnă. Dar dacă tot susținem că adevărul este o valoare supremă a omenirii, haideți să-l susținem în instanță”. 

La alegerile locale din 27 septembrie, primarul Mihai Chirica (PNL) a câştigat alegerile locale cu 42,4% din voturi, în timp ce contracandidata de la USR PLUS, Cosette Chichirău, a obţinut 30,5%.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te