Dacă Rusia ar deveni vecina României și ar trece cu șenilele peste Republica Moldova?

DE Ovidiu Nahoi | Actualizat: 23.03.2024 - 15:44

„De ce ne-ați părăsit în 1940?“. De aproape 20 de ani , această întrebare îmi revine mereu în memorie. Mi-a fost adresată într-un început deiarnă, la Bălți, unul dintre cel mai rusificate orașe ale Basarabiei – dacă nu cel mai...

SHARE

Țin minte camera obosită din hotelul care semăna mai curând a cămin de nefamiliști. Țin minte jurnaliștii pentru care ținusem în ziua aceea ore lungi de seminar - tineri, joviali, inteligenți,  curioși, dornici de Europa.

Vinul roșu, tare și „învârtita“ cu nucă, aduse de la hramul bisericii din satul unuia dintre colegi. Discuția care a alunecat repede spre identitate și unire... și întrebarea aceea, rostită trist de o fostă prezentatoare de televiziune, exilată de regimul comunist al lui Voronin.

Și, bineînțeles, țin minte ca acum: n-am avut un răspuns. Sau, în orice caz, nimic convingător, ceva de genul „asta e deja istorie“...

Vremurile au trecut. În țara aceasta mică și cu probleme mari, care se numește Republica Moldova, speranța scăpării spre Europa a încolțit, pare-se, mai mult ca niciodată. În 2020 și 2021, moldovenii au optat în mod clar pentru calea occidentală, prin alegerea Maiei Sandu ca președinte și aducerea la guvernare a partidului său, PAS.

În 2022, când bombele rusești devastau orașele și satele ucrainene, Republica Moldova primea statutul de candidat pentru aderarea la UE. În decembrie 2023, după ce statele membre au învins rezistența înverșunată a Ungariei, a primit și unda verde pentru deschiderea negocierilor de aderare.

Dar și amenințările par mai mari ca niciodată.

La 28 februarie, un așa-numit congres al deputaților din Transnistria a cerut „protecția“ Rusiei, acuzând autoritățile de la Chișinău de „genocid“. De partea sa, diplomația rusă a reacționat spunând că apărarea Transnistriei este o prioritate, în timp ce ministrul de Externe de la Moscova a avertizat Republica Moldova că începe „să calce pe urmele Ucrainei“.

Discursul Kremlinului seamănă prea mult cu cel folosit în anii trecuți la adresa Kievului, pentru a nu fi luat în serios. Aceleași „îngrijorări“ cu privire la soarta rușilor persecutați, vezi-Doamne, de guverne ale democrațiilor din vecinătate. Aceleași amenințări rostite printre dinți.

Cu o singură deosebire. Există „războiul hibrid“, dus cu înverșunare prin diferite mijloace, de la dezinformare la șantajul energetic, barierele comerciale și stimularea dezordinilor. Dar în afară de aceasta, tehnic vorbind, Rusia nu poate face nimic spre a interveni în sprijinul Transnistriei. Pur și simplu este prea departe. Și aceasta, datorită rezistenței ucrainenilor.

Ofensiva din vara și toamna anului 2023 a fost departe de așteptări, dar trupele Kievului s-au descurcat bine la Marea Neagră, unde au distrus mai multe nave și țin la respect invadatorul.

Republica Moldova își poate permite acum să privească relativ calm apelurile de la Tiraspol ca și mai recenta vizită la Moscova a autorităților din Găgăuzia.

Șansele unei prăbușiri a frontului sudic sunt deocamdată reduse și nici efortul principal al Rusiei nu este îndreptat în această direcție. Dar dacă lucrurile s-ar schimba în mod dramatic? Dacă, pe fondul ezitărilor Occidentului, rezistența ucraineană de pe frontul sudic ar fi înfrântă? Rusia și-ar vedea astfel visul revenirii la gurile Dunării și realizarea unei legături terestre cu Transnistria.

Declarațiile Moscovei spun totul. Cererile Tiraspolului au oferit Rusiei pretextul unei intervenții împotriva Republicii Moldova, în numele „apărării“ minorității ruse și, desigur, al „denazificării“.

Mică, depopulată, lipsită de garanții de securitate, cu o „coloană a cincea“ rusească încă semnificativă și cu o armată liliputană, Republica Moldova s-ar afla în fața unei catastrofe istorice. Iar pentru România ar fi o colosală provocare geopolitică.

O dublă provocare, de fapt.

Prima: revenirea Rusiei ca vecin terestru. Este ceea ce nu ne-am dorit niciodată.

A doua provocare este de natură identitară. De la declararea independenței în 1991 și recunoașterea ei imediată la București, România a considerat – pe bună dreptate – că are o datorie istorică și frățească față de Republica Moldova. Angajamentul României s-a menținut, indiferent de cine a guvernat la București și Chișinău.

Dar cum ar trebui să răspundă Bucureștiul unei noi călcări a Republicii Moldova sub cizmele rusești? Este scenariul de vise rele, pentru care trebuie să avem un răspuns. Iar liderii politici sunt obligați să-l formuleze.

Super-anul electoral din România nu ajută acestei dezbateri. Politicienii caută mesaje pozitive, nu unele care să divizeze. Iar această temă grea, plină de pericole și îmbibată de emoție, poate tăia cu bisturiul prin mijlocul oricărui electorat, de la stânga la extrema dreaptă.

Și totuși, un răspuns trebuie dat, cu claritate și fără teamă.

Altfel, peste o generație sau mai mult, întrebarea aceea sfâșietoare și fără răspuns, dintr-un prag de iarnă, rostită în orașul acela rusificat din nordul Basarabiei, ar putea apărea din nou. Chiar vrem asta? 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te