Autorităţile taiwaneze au anulat zeci de zboruri şi au suspendat cursurile în mai multe şcoli din sudul insulei înainte de sosirea taifunului Koinu, al doilea care loveşte această regiune în decurs de o lună.
Compania aeriană low-cost Wizz Air le-a plătit pasagerilor compensaţii de 100 de milioane de euro pentru zborurile anulate vara aceasta, din care 20% către pasagerii români, a declarat marţi József Váradi, CEO Wizz Air, într-o întâlnire cu presa la Bucureşti.
Compania low-cost Wizz Air anunţă că închide baza de operare de la Suceava, începând cu 28 octombrie 2023. Compania va opera în continuare zboruri pe cinci rute actuale din Suceava către Londra Luton, Roma, Milano Malpensa, Dortmund şi Memmingen.
Wizz Air mută destinația unui zbor din Târgu Mureș spre Germania. Astfel, din septembrie, pasagerii nu vor mai ateriza la Dormuind, ci la Koln, distanța dintre orașe fiind de 90 de kilometri
Zborurile WizzAir către aeroportul Luton din Londra vor fi afectate de grevele operatorilor la sol ai companiei în următoarele două săptămâni.