Acuzaţii de corupţie şi fals la primărie, într-o localitate din Bistriţa-Năsăud. Primarul, adjunctul său, secretarul instituţiei şi un consilier au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Toţi patru sunt acuzaţi că ar fi fraudat alegerile din 9 iunie.
Guvernul a adoptat primele măsuri pentru organizarea alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din toamnă. De data aceasta vom merge la vot trei duminici la rând: pe 24 noiembrie, 1 decembrie şi 8 decembrie.
Europarlamentarii s-au săturat de „jokerul lui Putin”. Un grup de 63 de deputați din Parlamentul European a cerut UE să retragă Ungariei dreptul de vot în cadrul blocului comunitar, ca răspuns la recentele vizite ale premierului ungar Viktor Orban la Moscova și Beijing.
30.000 de polițiști și jandarmi au fost mobilizați în Franța, duminică, 7 iulie, când are loc turul doi al alegerilor legislative anticipate. Autoritățile sunt pregătite pentru a interveni, în cazul reacțiilor violente la aflarea rezultatului.
Se reia votul pentru alegerea primarului în Costinești, duminică, 7 iulie. Secțiile de votare s-au deschis la ora 07:00. De ce a fost anulat rezultatul de pe 9 iunie?