De ce a anulat Tribunalul Bucureşti tot dosarul de corupţie în care era judecat Alexander Adamescu. Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a dispus anularea tuturor probelor (denunţuri, declaraţii de martori, interceptări).
Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, liderul PSD local Vasile Iliuţă, a fost achitat de Tribunalul Bucureşti într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu şi şantaj.
O judecătoare de la Tribunalul București, Gabriela Cristina Mazilu, nu poate să justifice o avere de peste 6 milioane de euro. A făcut un credit de 1,5 milioane de euro, achitat în patru ani, dar nimic nu apare totuşi, în declarația ei de avere.
Un magistrat de la Tribunalul Bucureşti a decis marţi, 18 iulie, ca fraţii Andrew şi Tristan Tate să rămână în arest la domiciliu, în dosarul în care sunt judecaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.
Societatea Euroins, fost lider al subpieţei RCA, a fost declarată oficial în faliment, de Tribunalul Bucureşti. Poliţele acestui asigurător vor mai fi valabile până pe 8 septembrie, cu excepţia celor de garanţie, anunţă Autoritatea de Supraveghere Financiară.