Marina Mălâia, regizor tehnic, a murit ieri, la vârsta de numai 37 de ani, după o luptă cu o boală necruțătoare.
Președintele francez Emmanuel Macron, care se află la finalul unei vizite oficiale în China, în cursul căreia a avut discuţii cu ăreşedintele Chinei, Xi Jinping, va face sâmbătă o escală tehnică în România, pe parcursul zborului de întoarcere spre Franța.
Premierul Nicolae Ciucă l-a primit la București pe asistentul principal adjunct al Secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentul SUA, Dereck J. Hogan pentru a discuta despre includerea României în programul Visa Waiver.
Guvernul a aprobat, miercuri, hotărârea privind indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii de amenajare dane RO-RO din Portul Bazinul Nou Galaţi, cu o valoare estimată a lucrărilor de 35 de milioane de euro, a anunţat Dan Cărbunaru.
Mai multe instalaţii tehnologice din cadrul rafinăriei OMV Petrobrazi, amplasată în apropiere de Ploieşti, s-au oprit forţat, miercuri, din cauza unei avarii la alimentarea cu tensiune.