Președinta Ungariei și-a anunțat demisia. Au avut loc proteste la Budapesta. Care este motivul? Zi agitată pentru țara vecină. De la ce a pornit totul?
Fostul mare fotbalist olandez Marc Overmars are interzis „la fotbal” în toată lumea. Inițial, în noiembrie 2023, el a fost interzis din toate activităţile legate de fotbalul olandez timp de un.
Polițiștii au făcut o descoperire macabră pe terenul care-i aparține unui agresor sexual în vârstă de 39 de ani, care mai fusese condamnat pentru viol în 2003 și eliberat în 2020.
Un bărbat de 38 de ani a fost reținut după ce și-a arătat organul sexual unor eleve. Perversul a fost prins în urma unui apel primit la 112 şi este anchetat pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Primarul comunei argeşene Călineşti, Mihai Georgescu, a fost reţinut într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual.