Șeful Sanitas București, Viorel Hușanu, infectat cu coronavirus, trage un semnal de alarmă pentru cei care nu cred în boală.
“Promisiunile cu care ne-au ameţit toţi, indiferent de culoare politică, nu au fost onorate sau au fost onorate parţial. Adică unii au primit, alţii nu. Iar aceste lucruri au stârnit nemulţumiri”, spun liderii de sindicat de la Sanitas.
Consiliul Naţional al Sanitas a analizat principalele probleme pe care le au în prezent angajaţii din Sănătate, potrivit unui comunicat al federaţiei.
Personalul medical care lucrează în cazuri de covid este insuficient şi lucrează ture prea lungi, astfel că multe cadre medicale poartă scutece sub combinezoanele medicale, au declarat, miercuri, lideri ai Federaţiei Sanitas, citați de Agerpres.
Federaţia sindicatelor din sănătate Sanitas consideră că Legea carantinei şi izolării încalcă drepturile personalului medical şi auxiliar din sistemul sanitar public de stat şi cel de asistenţă socială, câtă vreme permite detaşarea personalului medical şi auxiliar fără acord.