Astăzi se împlinesc 97 de ani de când Regele Mihai este detronat de către tatăl său, Carol al II-lea, lăsându-l pe fiul acestuia principe moștenitor, Mihai, totodată fiind denumit și Mare Voievod de Alba Iulia.
În timpul celor 70 de ani de așteptare pentru a urca pe tronul britanic, Charles al III-lea a dus o viață plină de îndatoriri, marcată de mari fericiri, amestecate cu suferințe și certuri familiale.
După moartea Dianei, Charles a prezentat-o pe Camilla lui William și Harry, iar o relație care a existat în umbră a ieșit la lumină. Frații, potrivit cărții lui Harry, au acceptat-o, dar i-au cerut tatălui lor să nu se recăsătorească.
Charles s-a căsătorit cu Prințesa Diana la Catedrala St. Paul în 1981. Asta după ce au început să se întâlnească cu un an mai devreme, când Charles era sub presiunea de a-și găsi dragostea și de a se așeza la casa lui.
Cum a reușit regele Charles al III-lea, cel mai longeviv moștenitor al tronului Marii Britanii, să învingă scandalul și tragedia pentru a ajunge, în cele din urmă, la Ziua Încoronării.