Radu Mazăre a ieșit din penitenciar. Fostul primar al Constanței a declarat că nu mai este interesat „sub nicio formă” de viața publică.
Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, care executa o pedeaspă cu închisoarea de nouă ani, va fi eliberat condiţionat în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, care este definitivă.
Tribunalul Ilfov a decis contopirea celor două pedepse definitive primite de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, una de 9 ani de închisoare şi alta de 5 ani de închisoare, urmând ca acesta să execute o pedeapsă de 9 ani de închisoare.
Un dosar în care au fost trimişi în judecată foştii primari ai municipiului Constanţa Radu Mazăre şi Decebal Făgădău, precum şi alţi inculpaţi, a fost restituit de instanţă la DNA.
Fostul primar al Constanței și lider PSD Radu Mazăre se află în continuare în spatele gratiilor, dar hotelului său din Madagascar îi merge bine. Mantasaly Resort a fost inclus în topul celor mai luxoase resorturi din această insulă, informează wowbiz.ro.