Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea, susţine că peste 20.000 de samsari vând ilegal în toată ţara sute de porci şi răspândesc astfel pesta porcină africană pe teritoriul României.
În judeţul Sibiu au mai fost identificate şase focare de pestă porcină africană, după ce boala a fost confirmată în patru gospodării din localităţile Veştem şi Şelimbăr şi alte două din comuna Brateiu, informează Prefectura Sibiu.
Marea Britanie se confruntă cu o nouă criză a muncitorilor. Aceasta a cauzat sacrificarea și aruncarea la gunoi a sute de porci. Fermierii sunt foarte afectați de această situație.
Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a anunţat că a participat miercuri la şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor al Municipiului Bucureşti unde a fost aprobat un plan de măsuri pentru eliminarea focarului de pestă porcină în Sectorul 6.
Şoferul unui TIR ce transporta 200 de porci a fost grav rănit după ce autovehiculul s-a răsturnat pe DN 7, la Câineni, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.