În weekend, la Iași are loc Festivalul Holistic, eveniment dedicat științelor alternative, oculte, kabalistice și numerologice.
O problemă de matematică devenită virală pe internet are ca rezultat o cifră care seamănă cu semnul ”+”. Acum v-am dat practic răspunsul. Mai trebuie să spuneți cum ajungeți la el.
Faimosul numerolog Mihai Voropchievici a vorbit despre cele șase linii din palmă care ne ghidează viața. Potrivit acestuia, ele sunt capabile să ne arate viitorul, iar această metodă este numită chiromanție și a ajuns la noi în ţară prin indieni.
Un document cu antetul Ministerului Educației, cu strategii didactice pentru învățământul universitar și care vorbește despre „metoda horoscopului” de predare la limba română, a început să circule în mediile universitare, după cazul numerologiei recomandate școlilor gălățene.
La cursul de numerologie promovat de inspectoratul școlar din Galați au participat 600 de cadre didactice. În timpul discuțiilor de final, organizatorul a invocat teoria conform căreia vaccinurile COVID ar fi folosite pentru introducerea de cip-uri, transmite Digi24.ro.