Călătorii de coşmar cu trenurile CFR. De ce s-au făcut 20 de ore de la Timişoara la Mangalia? Ce s-a întâmplat și când au ajuns pasagerii la destinație?
Din acest an, turiştii care merg la Neptun şi Jupiter vor avea în plus 2,5 kilometri noi de plajă.
Când au apărut pe Litoral stațiunile cu nume de planete? Sute de mii de români și turiști străini aglomerează în perioada verii toată zona ce se întinde între Constanța și Mangalia, din sudul litoralului. Aceste stațiuni au fost botezate cu nume ușor de ținut minte.
Misterul locului din România în care mulți au intrat, dar nu s-au mai întors. Iată ce fenomen se întâmplă aici.
La început de sezon estival, salvamarii fac harta punctelor negre de pe litoral, adică cele mai periculoase locuri unde şi-au găsit sfârşitul cei mai mulţi turişti. Lansează avertismentul în speranţa că numărul tragediilor din vacanţă va scădea.