Accesul lobby-știlor ruși în Parlamentul European a fost interzis, a spus joi președintele parlamentului Roberta Metsola, adăugând că Europa a fost nevoită să se protejeze de influența Kremlinului și de propaganda despre războiul din Ucraina, informează Reuters.
NATO va desfăşura patru noi grupuri de luptă în Bulgaria, România, Ungaria şi Slovacia, pentru a-şi consolida apărarea pe flancul său estic contra Rusiei, a anunţat miercuri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
Profesorii şi personalul din centrele de învăţământ ar trebui să facă parte din grupurile prioritare la vaccinarea anti-COVID-19, au informat luni birourile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru Europa şi UNICEF, relatează AFP.
Grupurile armate palestiniene din Fâşia Gaza care au lansat în mai rachete în direcţia unor zone rezidenţiale din Israel au comis „crime de război”, a acuzat joi organizaţia non-guvernamentală Human Rights Watch (HRW), transmite AFP.
Federația Română de Rugby solicită Ministerului Tineretului și Sportului să facă publice grupurile de interese despre care pomenește în ultimul său comunicat de presă.