Personajul din imagine, care-i dă replica marelui Alexandru Giugaru în filmul „Directorul nostru”, este o actriță pentru care frumusețea a fost un blestem. Fizicul atractiv a fost o piedică serioasă în obținerea unor roluri de compoziție, așa cum și-ar fi dorit.
Călătorii care doresc un bilet în trenurile CFR nu mai pot cumpăra bilete. Ce probleme întâmpină? Ce transmit reprezentanții CFR?
Cel mai mare copil al dictatorului Kim Jong Un este un băiat, dar nu l-a prezentat niciodată public. Motivul pentru care îl ține „ascuns” este scandalos.
Cum își trăgea Vlad Țepeș dușmanii în țeapă. de fapt? Domnitorul Țării Românești este considerat unul dintre cei mai sângeroși conducători din istorie. Iar metoda de eliminare a inamicilor, cea mai dureroasă din epoca medievală. Dar de ce a ales Țepeș această metodă?
Tranzacțiile comerciale cu bani lichizi vor fi restricționate de la 1 noiembrie. Cei mai loviți vor fi oamenii de la țară care nu dețin toți carduri. Există situații în care ești obligat să cumperi un porc doar dacă ai card.