Doi copii au fost răniţi, sâmbătă după-amiază, după ce o maşină de curse care participa la raliu, la Târgu Mureş, a lovit un gard de protecţie. Cei doi copii, care se aflau după acel gard, au fost transportaţi la spital, a transmis IPJ Mureş.
Realizat complet de către o echipă românească, acest concept are ca scop inovarea industriei auto de performanță și fabricarea în serie.
Primarul Brașovului, Allen Coliban, a anunțat că, începând de anul viitor, la solicitarea locuitorilor, startul tradițional al curselor auto pe Drumul Poienii nu va mai avea loc în centrul orașului, în zona Livada Poștei.
Pot fi recunoscuţi uşor în traficul din fiecare seară: conduc maşini scumpe şi puternice, Audi, BMW, Mazda, Mercedes, chiar Porsche. Sunt tineri de bani gata. Ca să nu fie prinşi sau depistaţi, fug de Loganurile Poliţiei iar unii recunosc nonşalant că-şi schimbă numerele înainte.
Formula 1 a prezentat calendarul revizuit al sezonului 2021 din cauza pandemiei de COVID-19. Sunt programate tot un număr record de 23 de curse, dar startul nu va mai avea loc pe 21 martie la Melbourne, în Australia, ci pe 28 martie, în Bahrain.