Un secretar de stat din ministerul justiției ia 7.000 de euro pensie specială. Ministerul Justiției a oferit expertiză pentru elaborarea legii privind pensiile speciale astfel încât ele să treacă de Curtea Constituțională.
Adrian Câciu (PSD), ministrul Finanţelor, a anunţat că două reduceri bugetare vor fi amânate. Eliminarea sporului salarial pentru doctorat şi a cumulului dintre pensie şi salariu sunt destinate reglementării prin acte normative care vor fi adoptate ulterior.
373 de asistenți maternali profesioniști, care au în grijă 466 de copii, sunt afectați de măsura interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat, arată Protecția Copilului, într-un răspuns pentru Newsweek România.
Între 3.000 și 4.000 de copii aflați în prezent în grija asistenților maternali ar putea ajunge înapoi în centre rezidențiale, pe fondul interzicerii cumulului pensiei cu salariul al asistenților maternali.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a explicat, pe contul său de Facebook, că se va ține cont de situația celor cu pensii mici, în elaborarea proiectului de lege privind interzicerea cumulării pensiei cu salariul la stat.