România şi Portugalia au predat Italiei conducerea misiunii de Poliţie Aeriană sub comandă NATO în Ţările Baltice, a informat, miercuri, MApN.
O femeie care apare pe lista cu invitați care aparține unui partid politic a fost prinsă la controlul de la intrarea în clădire cu 4 gloanțe. Este vorba de Elena Cîrligeanu.
Un instructor auto a fost prins în flagrant de către ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Teleorman, în timp ce lua bani pentru trafic de influență în vederea obținerii unui permis de conducere pentru un cursant.
O femeie și-a dorit atât de mult să obțină permisul de conducere încât a dat examenul auto de 960 de ori până să-l obțină. Aventura ei a început în 2005.
Preşedintele ASF, Nicu Marcu, a declarat luni, la audierea în comisiile de specialitate ale Senatului, că City Insurance şi Euroins au fost amendate cu 16 milioane lei într-un an şi jumătate şi au fost cerute două falimente de către Autoritate.