Până în martie 2017, Mugur Isărescu era doar Mugur Isărescu pentru public. De atunci încoace, este Mugur "Manole" Isărescu, așa cum îl știau ofițerii de la Securitatea la care turna înainte de 1989. Ceea ce nu l-a afectat în nici un fel pe "meșterul" guvernator pe viață al BNR.
CNSAS a transmis, miercuri, că, de la preluarea mandatului actualului Colegiu, în martie 2018, au fost preluate de la siferite instituţii documente din arhiva fostei Securităţi.
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, a obținut o sentință de la Curtea de Apel București prin care i-a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale privind două articole din legea care vizează deconspirarea Securității, scrie Profit.ro.
Mihai Demetriade, Mădălin Hodor și Andrei Ursu (fiul disidentului Gheorghe Ursu) au adresat o cerere publică ministrului Apărării, Nicolae-Ionel Ciucă: să ia o decizie urgentă pentru restituirea tuturor documentelor aparținând fostei Securități și care nu au fost predate CNSAS.
Au trecut 31 de ani de la căderea regimului comunist, dar rana produsă de Securitate în corpul României nu s-a vindecat încă. Cum scăpăm de securiști?