Poliția din China a salvat aproximativ 1.000 de pisici dintr-un camion care se îndrepta spre un abator, a informat presa afiliată statului, eliminând astfel o parte dintr-un lanț de comerț ilicit care vinde în mod fraudulos carne de felină susținând că e carne de porc sau oaie.
Primele 20 de camioane umanitare au intrat în Gaza. Este primul convoi de acest fel de la începutul războiului din Orient.
O șosea s-a surpat în mijlocul Bucureștiului. Un camion care trecea prin zonă a căzut în groapă, aparent din cauza greutății sale.
Accident grav în Vâlcea, pe DN 7. Un TIR încărcat cu gresie a căzut de pe un pod în localitatea Milcoiu.
Italia a decis să cheme Austria la Curtea Europeană de Justiției cerând Vienei miliarde de euro pentru că o ține la graniță. Italia a luat-o înaintea României care vrea să ajungă la aceeași instanță pe tema Schengen.