Povestea tragică a primei Miss România: Otrăvită la 27 ani. Criminalul recunoaște fapta la preot

DE Alin Crișan | Actualizat: 23.05.2023 - 19:23
Tita Cristescu, prima Miss România din istorie

Tita Cristescu, prima Miss România din istorie, a murit otrăvită cu cianură de potasiu în seara de Crăciun. Vinovatul a fost descoperit după 30 de ani, când și-a recunoscut fapta pe patul de moarte, unui preot.

SHARE

Una dintre cele mai frumoase românce din istorie și-a găsit sfârșitul mult prea devreme. Tita Cristescu, prima Miss România, a fost asasinată chiar în ziua de Crăciun, la vârsta de 27 de ani. Destinul tragic al brunetei a lăsat un gol în inima fanilor săi.

Povestea tragică a primei Miss România

Privirea gingașă, buzele conturate, pielea albă ca marmura, delicatețea mișcărilor, zâmbetul de actriță și silueta de fotomodel i-au adus, brunetei, titlul de prima Miss România din istorie, în anul 1929.

Elegantă, carismatică și misterioasă, tânăra Tita a devenit una dintre cele mai frumoase românce din perioada interbelică, la doar 21 de ani.

Citește și: Misterul „El Dorado-ului” de România: Locul unde au fost descoperite două minerale unice în lume

A câștigat câteva concursuri de frumusețe în Germania și a cochetat cu actoria. Datorită frumuseții ei și a poziției sociale a fost inclusă în cercurile mondene ale perioadei interbelice, potrivit historia.ro

Șase ani mai târziu, însă, destinul ei avea să se curme tragic. În noaptea Ajunului Crăciunului din 1935, fiica fostului lider comunist a fost otrăvită cu cianură de potasiu, dându-și obștescul sfârșit în doar câteva zile. Avea 27 de ani, iar criminalul său a fost descoperit abia după trei decenii.

Otrăvită din invidie

Ajunsă acasă împreună cu mai mulți prieteni, a fost întâmpinată de menajera sa, care i-a oferit o cutie cu bomboane.

Tita a vrut să-și servească prietenii, dar aceștia au refuzat. Tânăra a mâncat două bomboane fără să știe că în interior era cianură de potasiu. La câteva zile după acest incident, Tita Cristescu a murit.

Citește și: Misterul exploziilor Nord Stream, deslușit? Pașaportul unui român, folosit la închirierea unui iaht

În timpul anchetei care a urmat, peste 150 de martori au fost interogați. Liviu Ciulei senior, care trăia cu Tita Cristescu în concubinaj de peste cinci ani, a fost principalul suspect. 

30 de ani mai târziu, adevăratul criminal avea să iasă la lumină, atunci când o bătrână aflată pe patul de moarte s-a spovedit unui preot și și-a mărturisit crima.

Asasinul era chiar Maria Suciu, servitoarea din casa victimei. Întrebată care a fost motivul pentru care a recurs la un asemenea gest barbar, femeia a mărturisit:

„Pentru că era prea frumoasă, avea de toate, iar eu nu aveam nimic”, a declarat criminala regretatei Tita Cristescu.

Citește și: Povestea Elenei Bibescu, pianista care l-a lansat pe Enescu la Paris: Leșina la finalul concertelor

Povestea dramatică a Titei Cristescu, prima Miss România, rămâne un exemplu tragic al frumuseții și destinului funest în perioada interbelică. Acest caz sinistru, rezolvat abia după trei decenii, continuă să fascineze și să șocheze și astăzi, potrivit infocultural.ro

Trupul neînsuflețit al Titei Cristescu se odihnește, și astăzi, la Cimitirul Bellu din Capitală.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te