Guvernul alocă 32.000.000 lei pentru susținerea sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris

DE Daniel Toșa | Actualizat: 18.07.2024 - 12:22
Guvernul alocă 32.000.000 lei pentru susținerea sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris - Foto: Profimedia images

Guvernul alocă 32.000.000 lei pentru susținerea sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi că guvernul va aloca 32 de milioane de lei pentru susținerea sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris.

SHARE

„Aprobăm azi 32 de milioane de lei Agenției Naționale pentru Sport pentru susținerea sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris.

Guvernul alocă 32.000.000 lei pentru susținerea sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris

 Am fost zilele trecute la Snagov și Izvorani să le urez succes sportivilor și antrenorilor lotului olimpic și le-am spus că o țară întreagă așteaptă să ne facă la fel de fericiți și mândri cum au reușit fotbaliștii noștri la Euro 2024”, a declarat Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit și el cu olimpicii României, transmițându-le un mesaj emoționant.

„În vremurile pe care le trăim, cu schimbări și provocări complexe, sportul reușește să fie ancoră pentru valorile fundamentale ale societății în care trăim, și anume demnitate, respect, loialitate, disciplină și fair-play”, a spus Iohannis.

El a subliniat că sportul unește culturi, promovează cooperarea și solidaritatea între națiuni, pacea și toleranța.

Citește și: Președintele Klaus Iohannis, față în față cu olimpicii României.Ce le-a putut transmite e emoționant

Președintele le-a transmis sportivilor că doar calificarea la Jocurile Olimpice este deja o reușită.

 „Știm cu toții că drumul parcurs până aici nu a fost ușor. Fiecare dintre dumneavoastră a făcut sacrificii, a renunțat la multe și a muncit considerabil pentru a-și pune în valoare talentul. Adevărata luptă a unui sportiv este aceea cu propriile limite, iar dumneavoastră vă autodepășiți constant.

Performanța de nivel olimpic se construiește prin muncă asiduă, cu multă hotărâre, disciplină și pasiune, iar dumneavoastră sunteți adevărate modele pentru întreaga societate românească. Vă transmit toată aprecierea mea pentru modul în care v-ați profilat ca adevărați lideri în disciplinele sportive în care activați”, a afirmat Klaus Iohannis.

Citește și: Când concurează sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Unde pot fi văzute competițiile

El a amintit că, în urmă cu un secol, România participa, în premieră, la Jocurile Olimpice, tot la Paris.

„Vă apreciem pentru toate eforturile de până acum și vă vom urmări prestațiile la Olimpiadă. Aveți în mine un susținător și sunt convins că întreaga țară vă este alături și așteaptă ca imnul României să răsune de multe ori la Paris și să se bucure de rezultatele bune pe care le veți avea.”

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te