Dosarul Mineriadei: Fostul premier Petre Roman susține și după 34 de ani că nu e vinovat de nimic

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 12.07.2024 - 11:17
Dosarul Mineriadei: Fostul premier Petre Roman susține și după 34 de ani că nu e vinovat de nimic - FOTO: Inquam Photos / George Calin - Imagine cu rol ilustrativ

Fostul premier FSN Petre Roman, judecat în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 de la București alături de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și alți 5 inculpați, susține și după 34 de ani că nu e vinovat de nimic.

SHARE

Petre Roman a fost chemat vineri, 12 iulie 2024, la Parchetul General, pentru a da o declaraţie în Dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, și a declarat din nou că nu se poate reţine nicio acuzaţie împotriva sa în acest caz.

Dosarul Mineriadei: Fostul premier Petre Roman susține și după 34 de ani că nu e vinovat de nimic

”Am venit acum pentru a da o declaraţie prin care să lămuresc toate aspectele ridicate de cercetarea dumnealor pentru că nu se poate reţine în ceea ce mă priveşte niciuna dintre acuzaţii. Nicuna dintre acuzaţii nu se poate reţine împotriva mea şi am venit să lămuresc acest lucru”, a declarat Petre Roman.

Citește și: Miron Cozma după audierile în dosarul Mineriadei din 1990: ”Eu l-am salvat pe Marian Munteanu”

El este urmărit penal în Dosarul Mineriadei alături de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Petre.
 
”În luna iunie 1990, persoane cu funcţie de decizie în statul român la acel moment, printre care Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutaţi de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau – printre care Măgureanu Virgil – directorul SRI, Sârbu Adrian – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1.300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane”, arată procurorii în rechizitoriu, relatează News.ro.

 
Petre Roman, în calitate de fost prim-ministru în perioada 26 decembrie 1989 – 26 septembrie 1991, este cercetat pentru infracţiuni contra umanităţii ”în variantele normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, care fac obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te