Shannen Doherty, din serialul „Beverly Hills, 90210” a murit la 53 de ani. Avea cancer din 2015

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 14.07.2024 - 16:59
Shannen Doherty, din serialul „Beverly Hills, 90210” a murit la 53 de ani - Foto: Profimedia Images

Shannen Doherty, cunoscută mai ales din serialul „Beverly Hills, 90210”, a murit la doar 53 de ani. Interpreta Brendei din producția celebră și în România a pierdut lupta cu cancerul de sân cu care fusese diagnosticată în 2015.

SHARE

Shannen Doherty,  din serialul „Beverly Hills, 90210” a murit la doar 53 de ani. Cunoscută pentru rolurile interpretate în multe serii tv, inclusiv „Farmece”, actrița s-a stins din viață, sâmbătă, după o luptă de 9 ani cu cancerul de sân.

Shannen Doherty, din serialul „Beverly Hills, 90210” a murit la 53 de ani. Avea cancer din 2015

Încă un interpret al unuia dintre rolurile principale din serialul difuzat și în România a plecat dintre noi.

În 2019, Luke Perry, cel care-l întruchipase pe Dylan McKay în același „Beverly Hills, 90210”, a murit, la 52 de ani.

Acum, Shannen Doherty, interpreta Brendei Walsh, a murit la doar 53 de ani, după o luptă lungă cu cancerul. Vestea tragică a fost confirmată de familia ei, prin intermediul publicistului său.

Citește și: S-a aflat de ce a murit Matthew Perry, starul serialului Friends. Ce spune raportul autopsiei

„Cu inima grea confirm decesul actriței Shannen Doherty. Sâmbătă, 13 iulie, a pierdut bătălia cu cancerul, după mulți ani în care s-a luptat cu boala.

Fiică devotată, soră, mătușă și prietenă, ea a fost înconjurată de toți ce dragi, precum și de câinele ei, Bowie. Familia ei cere să-i fie respectată intimitatea pentru a-și putea duce doliul în pace”, a transmis reprezentantul actriței, pentru People.

Shannen Doherty s-a născut pe 12 aprilie 1971 în Memphis, Tennessee. Când avea şapte ani, părinții ei au decis să se mute în Los Angeles, după care au urmat numeroase participări la castinguri. 

Shannen Doherty, alături de Jason Priestley, interpretul fratelui ei, Brandon Walsh, în serialul „Beverly Hills, 90210” - Foto: Profimedia Images

Avea să cunoască celebritatea odată cu pelicula „Heathers”, din 1988 și, mai ales, prin serialul „Beverly Hills, 90210”, difuzat între 1990-1994. 

Statutul de vedetă i s-a consolidat și mai mult după apariția într-un alt serial tv de mare succes, „Charmed” („Farmece”), difuzat între 1998-2001, în care a jucat alături de Alyssa Milano.

A fost diagnosticată prima dată cu cancer la sân în 2015. Doi ani mai târziu, cumplita boală era în remisie.

Dar, în februarie 2020, actrița a anunțat că, din nefericire, cancerul a revenit în 2019 și a fost clasificat în stadiul 4, adică terminal.

Ea a vorbit recent despre pregătirile pentru a-și lua adio de la această lume și ce făcea pentru o „tranziție mai ușoară” pentru mama ei, Rosa.

Citește și: Ce fac azi actorii din Friends? Doar unul a „supraviețuit” faimei serialului. Alții, s-au pensionat

„Prioritatea mea este mama la momentul acesta. Știu că îi va fi greu dacă eu voi muri înaintea ei. unt conștientă că îi va fi foarte greu, așa că mi-am dorit să fac alte lucruri mai simple pentru ea.

Nu-mi doresc să aibă multe de care să se ocupe. Nu vreau să aibă patru unități de depozitare pline de mobilă”, spunea Shannen în cadrul podcastului „Let’s Be Clear”.

Doherty începuse să-și vândă din lucruri și să le doneze, a deschis conturi la bancă și voia să-și vândă și proprietățile. A petrecut mai mult timp cu mama ei, în călătorii, și a purtat discuții de suflet cu cei pe care-i iubea.

Din păcate, de sâmbătă, Branda s-a dus să-l întâlnească, din nou, pe Dylan, într-o altă lume.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te