600 de euro despăgubiri pentru cei care călătoresc cu avionul. În ce condiții poți lua banii? Vești bune pentru ei care călătoresc cu avionul în Europa. Companiile aeriene sunt „bune de plată” dacă nu își îndeplinesc întocmai și la timp obligațiile față de pasageri.
Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, spune despre zborurile anulate că, dacă e vorba despre companii ce nu-şi desfăşoară activitatea comercială pe teritoriul României, Autoritatea e legată de mâini şi de picioare. E nevoie de o structură operativă europeană.
Ryanair și Wizz Air, principalii concurenți low-cost ai Blue Air, s-au mobilizat rapid și profită de criza anulării zborurilor Blue Air până pe 12 septembrie propunând pasagerilor afectați bilete la tarife speciale.
Este haos pe aeroporturile din întreaga lume, în plin sezon al vacanțelor. Ramona Colea, CEO Flight Claim, vine la Newsweek LIVE pentru a explica cum își pot recupera călătorii banii plătiți pe biletele de avion și ce despăgubiri pot cere.
Peste 5.600 de zboruri au fost anulate de companiile aeriene, în timp ce alte câteva mii au înregistrat întârzieri în perioada Crăciunului în întreaga lume, varianta Omicron a COVID-19 perturbând călătoriile din timpul sărbătorilor.