O lume nouă în interiorul Pământului? S-au descoperit structuri de 5 ori mai mari decât Everestul.
Alpinistul român Gabriel Tabără a fost găsit mort, luni dimineață, în cortul în care se odihnea în Tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. Acesta intenționa să urce pe vârful Lhotse, vecin cu Everestul, fără să folosească oxigen suplimentar.
Unde se afla Kogaion, muntele sacru al dacilor? Găsirea acestui loc sfânt pentru strămoșii noștri a fost subiect de cercetări, interpretări și controverse între istorici de-a lungul timpului. Există, totuși, o listă de „candidați”, dintre care unul ar putea merita acest titlu.
Legenda muntelui din România despre care se spune că dispare. Aici și-ar fi ascuns Decebal comoara, iar dacii considerau locul ca fiind sfânt.
Mont Blanc, care este cel mai înalt vârf din Europa, „s-a prăbușit” cu doi metri față de ultimele măsurători. Cercetătorii au oferit o explicație pentru această descoperire, dar nu toți „o îmbrățișează”.