Sfânta este decedată încă din anul 1837, dar înfățișarea sa o face să pară că doarme în pat. De la o simplă gospodină a ajuns o sfântă. Divinitatea a avut planuri cu ea.
În Cetatea Eternă a Romei se află o bazilică care ascunde un sfânt. În San Crisogono se află o capelă de dimensiuni reduse cu un sicriu din sticlă. În interiorul lui se află Sfânta Anna Maria Taigi. Deși este decedată încă din anul 1837, aspectul său o face să pară că doarme.
Cifrele oficiale ale pelerinajului de anul acesta la moaştele Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Paisie de la Neamţ sunt cu 15 – 20% mai mari decât în anii anteriori.
Primăria îşi acoperă o bună parte din cheltuielile aferente Sărbătorilor Iaşului din încasările de la comercianţi care şi-au expus mărfurile în cadrul diverselor târguri.
Peste 13.500 de pelerini şi-au petrecut noaptea de joi spre vineri stând la un rând de câţiva kilometri, înfruntând frigul, pentru a ajunge să se închine la raclele cu moaştele Sfintei Parascheva şi Sfântului Paisie, care au fost aduse la Iaşi de la mănăstirea Neamţ.