Dan Helciug, fondatorul trupei Spitalul de Urgență, rol principal în „Shrek”. De la muzica rock care l-a consacrat, se afla zilele trecute pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, alături de Orchestra Simfonică București/Vivaldi Rocks, unde a încheiat turneul sold-out.
„Nu mă aştept să ajung la bătrâneţe. Mi-e totuna ce va fi. Ar fi plicticos să trăiesc până la şaptezeci de ani“, declara cel care a trăit în 45 de ani cât alţii în zece vieţi. Freddie Mercury, avea să împlinească 77 de ani astăzi, dacă nu s-ar fi dus însă, prea devreme.
Muzica făcută de formaţia Queen și de Freddie Meccury este evaluată la 1 miliard de dolari. Cântecele trupei hard rock Queen sunt cunoscute în întreaga lume, iar creaţiile acesteia s-ar putea vinde în curând pentru o sumă de bani pur şi simplu uluitoare.
Freddie a trăit o viață de excese ca un adevărat star rock și nu a avut niciun fel de scrupule. Dar după ce a fost diagnosticat cu SIDA în 1987, a pus, în mod normal, pauză. De atunci, s-a dedicat muzicii, înregistrând capodopere știind că nu mai are mult de trăit
Casa de licitaţii Sotheby's va scoate la vânzare, în cadrul mai multor licitaţii organizate în luna septembrie, vasta colecţie personală a legendarului solist al formaţiei Queen, Freddie Mercury, care a murit în 1991, în urma unei pneumonii declanşate de HIV.