O închisoare din România a fost prezentată de presa britanică ca fiind una dintre cele mai dure din lume, în cadrul unui documentar filmat în țară.
Care este meniul de Crăciun al pușcăriașilor din România? Chiar și persoanele private de libertate vor avea parte de o masă specială pe 25 decembrie, mai ales că norma de hrană crește cu această ocazie la 5,50 lei pe zi.
Aproape 20 de deținuți dintr-un penitenciar care merg la școală se află pe lista Ministerului Educației pentru a primi bursă de merit de 450 de lei pe lună.
Se estimează că 20% din mercenarii Wagner recrutaţi dintre deţinuţii închisorilor din Rusia sunt seropozitivi. Pentru unii dintre ei, linia frontului a părut mai puţin riscantă decât închisoarea, unde spun că li se refuzau tratamentele eficiente, scrie The New York Times.
Fostul președinte american Donald Trump a lansat un cântec caritabil, înregistrat cu un cor de bărbaţi deţinuţi într-o închisoare din Washington DC pentru rolul lor în asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie pe care l-au provocat.