Un pamflet în care sunt descrise în versuri noile BMW-uri „8+1” intrate în dotarea Poliției Române a devenit viral pe rețelele de socializare.
S-a schimbat iar modificarea. Există un lucru care până acum nu era explicitat în lege şi pe care acum nu mai ai voie să-l faci, în intersecţia de tipul sensului giratoriu. E vorba despre o practică în trafic. Vechea practică nu mai e valabilă, spune Poliţia.
Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kövesi, și DNA cercetează contractul de achiziţie încheiat de Poliţia Română pentru înoirea flotei sale cu 600 de BMW-uri Seria 3, cu tracțiune integrală și 184 de cai putere. Contractul este de 98.006.046 de lei.
Val de demisii în Poliţia Română. Cauzele: volumul foarte mare de muncă, din cauza deficitului de personal; politica execrabilă de resurse umane; salarii mici; haosul pensiilor militare; lipsa perspectivei de evoluţie în carieră; nepotisme, pile, cunoştinţe.
Centrul Infotrafic din cadrul IGPR a anunțat că 12 drumuri naționale sunt închise circulației din cauza condițiilor meteo, iar mai multe restricții de tonaj vizează alte câteva șosele.