Demisie-șoc. De ce renunță Vasile Bănescu la funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române? Vestea a venit chiar de la el, prin intermediul unui comunicat oficial, în care își justifică alegerea și își anunță înlocuitorul.
Vasile Bănescu „dă de pământ” cu „manelizarea” concertului Coldplay: Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis un mesaj în care critică genul muzical al lui Babasha, tânărul invitat la deschiderea concertului Coldplay.
Preoții care cer bani pentru a oficia o înmormântare sau o căsătorie pot fi caterisiți, iar credincioșii au posibilitatea să reclame astfel de situații direct la Patriarhia Română.
Vasile Bănescu, despre procesul intentat de ÎPS Teodosie: "Am fost calomniat grav, în mod public". Bănescu a fost dat în judecată de Mitropolitul Tomisului.
Un proiect de lege depus la Senat de deputaţii PSD Alfred Simonis şi Ciprian-Constantin prevede declararea lui 2025 drept „Anul Centenar al Patriarhiei Române”.