Andrei Iulian Stancu, ofiţer de poliţie judiciară la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de patru infracţiuni.
Marius Aurelian Fleancu, ofiţer de poliţie judiciară, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 10 luni închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a cerut şi primit de la un om de afaceri suma de 1,1 milioane de euro.
Teodor Meleşcanu, fost director al Serviciului de Informaţii Externe, spune că l-a avertizat pe Victor Ponta, în anul 2014, că nu poate câştiga alegerile prezidenţiale
Un fost ofițer al CIA, care a pretins că este prima persoană care a numit pandemia de COVID-19 drept „o farsă”, a murit tocmai după ce s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2 și s-a luptat timp de aproape o lună cu boala în spital, notează The Independent.
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunțat ca a inițiat un proiect de lege privind crearea registrului lucrătorilor Securitatii și legaturilor de rudenie ale persoanelor care ocupa demnitati sau funcfii publice cu acestia. Inițiativa a stârnit reacții dure.