Fenomen îngrijorător în judeţul Vaslui - numărul gravidelor care au sub 15 ani s-a dublat în primele şase luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui anunţ făcut de Direcţia de Sănătate Publică Vaslui.
Magistraţii Curtea de Apel au reuşit să vadă probe incriminatoare acolo unde colegii lor de la Tribunal au apreciat că acestea nici măcar nu există. Doi ieşeni au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie, pentru trafic de persoane, după ce Tribunalul îi achitase.
Chiar a doua zi după încarcerare, un condamnat pentru sex cu minore a cerut întreruperea executării pedepsei. Dorin Cohal susţine că bolile de care suferă îl fac să nu poată suporta regimul de detenţie.
O reţea incredibilă de criminalitate, prostituţie şi spălare de bani a fost definitiv destructurată în urma unei bune colaborări a Poliţiei ieşene şi a Carabinierilor din Bergamo. Reţeaua era condusă de „Grasu“ şi „Blonda“, doi păşcăneni de 43, respectiv 25 ani.
Răspopitul Petrică Florea ar fi întocmit în fals un antecontract prin care o femeie din Dorohoi îi vindea apartamentul.