Cazare la mare cu doar 35 de lei pe noapte. Iată cum poți profita de oferte și în ce stațiuni te poți relaxa la prețuri reduse.
„Litoralul pentru toți”, gata să dea startul sezonului estival la Mare. Prețurile, cu 70% mai mici. Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea noii ediții a programului social "Litoralul pentru toți”, care va debuta oficial în câteva zile.
Românii merg în vacanță în extrasezon. Statul promite prețuri mai mici la cazare pe litoral, însă chiar și așa, prețurile nu sunt pe măsura așteptărilor. Cu aproximativ aceleași tarife se pot găsi cazări în Grecia, Bulgaria sau Turcia.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează, luni, o nouă ediţie a programului "Litoralul pentru toţi", cu preţuri cu până la 70% mai mici faţă de cele din vârful sezonului.
Programul Litoralul pentru toți 2023 a început mai devreme în acest an, pe 3 mai. Deși prețurile ar trebui să fie mult mai accesibile decât în sezon, e frig și apa rece, cazarea ajunge, de exemplu, și la 900 € pentru 2 persoane, 7 nopți, la 4*, doar cu mic dejun, în Eforie.