Bundestagul a adoptat vineri, 8 septembrie, controversata lege a încălzirii, iar la sfârșitul lunii septembrie, legea mai trebuie să treacă de Bundesrat, înainte de a fi promulgată.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat joi că facturile românilor vor fi mai ieftine în această iarnă, față de anul trecut.
Ce se va întâmpla iarna aceasta nu se știe. Dar anul trecut, 9,3% din populaţia Uniunii Europene a declarat că nu a reuşit să îşi încălzească locuinţa în mod corespunzător, iar România se află printre statele membre UE care au cea mai ridicată pondere, arată datele Eurostat.
Când va ninge prima oară în România? Care sunt previziunile meteorologilor pentru sezonul rece pentru țara noastră.
Avem gaz suficient şi anul acesta, din fericire. Depozitele europene de gaz metan sunt aproape pline, cu mult înainte de începerea sezonului de încălzire de iarnă, potrivit celor mai recente date ale Inventarului agregat de stocare a gazelor ()AGSI).